Dacă mamele, iubitele și surorile soldaților trimiși de Vladimir Putin să înfrunte moartea în numele unei ambiții tulburi au ezitat și încă ezită să-și strige nemulțumirile, cele mai valoroase scriitoare ruse au spart tăcerea apăsătoare și complice.
Guzel Iahina, cea mai prizată scriitoare rusă a vremurilor noastre, autoare a romanelor „Zuleiha deschide ochii”, „Copiii Volgăi” și „Trenul spre Samarkand”, a descris în cuvinte emoționante atmosfera cercurilor intelectuale de la Moscova: „Scriu acest text pentru prietenii mei, editori, traducători și cititori din alte țări. Mi-e greu să scriu – pentru asta e nevoie de claritate în gândire și trăiri calme, iar emoțiile mele sunt acum o vâlvătaie. E și mai greu să înțelegi ceva despre ceea ce se petrece în Rusia și Ucraina. Dar să taci, în astfel de momente, e nepermis. Și o să încerc să spun măcar ceva, cât de puțin”. Mărturia scriitoarei, tălmăcită în limba română de distinsa traducătoare Luana Schidu, prinde în continuare tușe din fresca unei existențe reale, propria ei existență: „Paisprezece ani din viața mea – toată copilăria și o parte din tinerețe – i-am petrecut în Uniunea Sovietică. La vremea aceea, ideologia comunistă își trăia ultimele clipe. Noi, pionierii, credeam în ea, dar cumva pe jumătate, nu foarte serios. Lucrul în care credeam cu adevărat însă era pacea. Mașina de propagandă lansată în zorii epocii sovietice funcționa de minune, dar retorica pe care o producea nu mai era atât comunistă, cât pacifistă”.
Porumbeii păcii din copilăria sovietică
Reconfortantă amintire! Dar să facem loc sincerității lui Guzel Iahina: „«URSS – fortăreața păcii!», «Pace în lume!» – aceste lozinci erau scrise pe pereții fiecărei grădinițe, ai fiecărei școli. Lecția despre pace era, invariabil, prima în fiecare an școlar, pentru fiecare clasă. Cântecele și poeziile despre pace erau în programul fiecărei manifestări pionierești (și la noi acestea erau o mulțime). Porumbeii păcii decorau fiecare sală de clasă, fiecare gazetă de perete și fiecare caiet de elev”. Sună cunoscut românilor trecuți de prima tinerețe, nu? „Credeam în acești porumbei – atât de sincer, cum numai copiii pot. Credința în pace era o parte integrantă din copilăria sovietică, prin urmare, și din personalitatea fiecăruia dintre noi. Această credință părea de nezdruncinat – pentru eternitate. Și ce mai înțelegeam pe atunci era că războiul e atât de îngrozitor, încât cei care l-au cunoscut tac. Bunicul meu a petrecut patru ani în cel de-al Doilea Război Mondial, dar nu a povestit absolut nimic despre front: și-a ocrotit copiii și nepoții prin tăcere”. Exact ca bunicii noștri, prinși și ei în hora sinuciderii europene.
Furie și rugăminți
„Astăzi – urmează Iahina –, tancuri rusești intră pe pământ străin. Aproape că nu-mi vine să cred. Dezacordul interior cu acest fapt este atât de profund, încât îmi vine să urlu. Mi-e greu să-mi aleg cuvintele, niciunul nu are destulă forță. Amărăciune, furie, frică, neputință – într-o măsură infinită. Știrile de pe 24 februarie 2022 m-au zdrobit. Lumea mea nu a fost doar răsturnată cu susul în jos, ci pur și simplu spulberată. Nu înțeleg cum de inocularea pacifismului nu a ajutat la nimic”. Mai mult: „Scriu în numele meu, dar toți cunoscuții și prietenii mei simt la fel. În cercul meu de apropiați, și nu numai apropiați, nu există nici măcar o singură persoană care să susțină acest război. Rețelele sociale sunt pline de furie și de rugăminți, apeluri și somații de a se opri acțiunile militare”. La final, un mesaj patetic: „A sosit vremea adevărurilor simple, a repetării lor la nesfârșit. «Nu războiului», «Pace lumii», «Viața omenească este valoarea cea mai de preț». O să le repetăm până când se va împrăștia această negură. O să afirmăm banalitatea binelui, pentru ca mai târziu să nu ne lovim de banalitatea răului”.
Povestea bunicii a făcut-o faimoasă
Absolventă a Facultății de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan (orașul natal), Guzel Iahina a urmat la Moscova (capitală în care trăiește din 1999) cursurile Școlii de Cinematografie, secția scenaristică. A devenit faimoasă în 2015, în urma publicării romanului „Zuleiha deschide ochii” (Humanitas Fiction, 2018), inspirat din istorisirile propriei bunici, o învățătoare tătară care a supraviețuit vreme de șaisprezece ani într-o colonie de muncă din Siberia. Scrierea a cunoscut un succes fulgerător atât în Rusia – unde Iahina a fost recompensată cu Premiul Bolșaia Kniga (Marea Carte), Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) etc. –, cât și în afara ei, în Franța primind Premiul Cyrano, Premiul Transfuge etc.
Ulițkaia și „nebunul”
Guzel Iahina nu este singura scriitoare importantă a Rusiei care a avut curajul să condamne acțiunile belicoase comandate de Vladimir Putin în Ucraina. Ludmila Ulițkaia, autoare a romanelor „Soniecika” (Humanitas Fiction, 2019), „Cazul doctorului Kukoțki” (Premiul Booker în 2001) ori „Daniel Stein, traducător” (Humanitas Fiction, 2011), a comentat, într-un scurt interviu acordat platformei Spotmedia: „Fără îndoială, în Rusia, există oameni cărora le place această invazie a trupelor rusești pe teritoriul Ucrainei, dar în jurul meu sunt doar oameni îngroziți de aceste evenimente. În multe orașe au fost mitinguri împotriva războiului, iar acum stăm acasă, ne uităm la televizor și așteptăm să vedem ce se va întâmpla mai departe”. Ce sinceritate debordantă! „Ceea ce mă uimește cel mai mult – a adăugat Ulițkaia – este această provocare pe care un nebun o aruncă întregii omeniri. Și mă supără că nimeni nu cere demisia actualei conduceri a țării”.
„Ucraineana” Margaret Atwood
Nu doar în Rusia au luat atitudine scriitoarele, ci în toată lumea. La 82 de ani, Margaret Atwood, celebră pentru romanul „Povestea slujitoarei”, nu s-a cruțat și a ieșit pe străzile din Toronto (Canada) să protesteze față de atitudinea Rusiei față de Ucraina. A postat apoi o fotografie pe un cont de socializare tocmai pentru a-i îndemna pe oameni să-i urmeze exemplul, să nu rămână pasivi în fața violenței.
„Știrile de pe 24 februarie 2022 m-au zdrobit. Lumea mea nu a fost doar răsturnată cu susul în jos, ci pur și simplu spulberată”, Guzel Iahina, scriitoare
„O să afirmăm banalitatea binelui, pentru ca mai târziu să nu ne lovim de banalitatea răului”, Guzel Iahina, scriitoare
„Ceea ce mă uimește cel mai mult este această provocare pe care un nebun o aruncă întregii omeniri”, Ludmila Ulițkaia