WoW! S-a lansat un plan de ţară. Ideea în sine e bună. E nevoie ca de aer de o strategie, de o gândire care să aşeze priorităţile şi nevoile în lumina şi ordinea corectă. Planul trebuie fundamentat pe principii solide, transparente şi transpartinic acceptate, pentru că în lipsa acestora se va acţiona haotic, oportunistic şi conjunctural. Ei bine, tocmai aici e problema: pe cât de bună e ideea unui proiect de ţară, pe atât de inutil rămâne demersul dacă nu e plin de măsuri concrete şi paşi de urmat, inteligent aşezaţi pe o axă temporală şi bine filtraţi prin sita contextului economic şi geopolitic internaţional. Din păcate, din punctul meu de vedere, lipseşte orice urmă de aplicabilitate. Avem un plan, OK! Păi şi ce facem cu el? Unde se tratează dispariţia capitalului românesc? Unde şi care sunt măsurile de refacere şi reconsolidare a capitalului românesc? Întreb asta pentru că dintr-un total de 44.000 de grupuri de firme active la noi, 88% sunt cu capital străin şi doar 5.000 sunt cu capital autohton. Avem mare nevoie de companii şi de investiţii străine; nu trebuie să le împuţinăm. Din contră, e nevoie şi e bine să vină şi mai multe grupuri. Important însă e să contrabalansăm prin companii locale viguroase şi care să aibă potenţial de internaţionalizare la rândul lor. Astăzi, 85% din exportul ţării e realizat de firme cu capital străin. Cred că e riscant, pe termen lung, să nu reechilibrăm ponderea. Ce spun eu n-are nicio fărâmă de naţionalism sau patriotism economic în substrat. Spun doar că e foarte riscant şi că ar putea să ne ardă la buzunare curând. În România se pierd în continuare taxe, la valori halucinante, fie prin necolectare, fie prin evaziune. Neatacând problema frontal, nu doar că ignorăm o sursă considerabilă de finanţare pentru investiţii infrastructurale (sănătate, educaţie, transporturi, agricultură, demografie), dar menţinem în viaţă ceva ce pe drept cuvânt trebuie privit şi tratat ca un atentat la siguranţa naţională. Continuând cu planul suprem: unde sunt punctele concrete în care se vorbeşte despre o reindustrializare inteligentă şi compatibilă cu secolul 21, unde sunt măsurile de stopare a declinului demografic şi a plecării specialiştilor, de corelare a pieţei muncii cu educaţia şi multe altele. Lista punctelor care trebuie vindecate e foarte lungă. Orice plan, cu atât mai mult un proiect de ţară, trebuie dublat de măsuri clare de implementare. Altfel vom continua să vorbim la nesfărşit degeaba şi să deplângem pe la conferinţe solemne statisticile care vorbesc despre cei peste 8 milioane de români, cetăţeni UE, care, în 2016, încă supravieţuiesc cu mai puţin de 1.000 de lei pe lună. Planul de azi e şi pentru ei şi trebuie să-i ajute să se descurce singuri mâine. Sau?