Jurnalul.ro Ştiri Observator Raiduri contra produselor psihoactive, soldate cu reținerea a 23 de persoane

Raiduri contra produselor psihoactive, soldate cu reținerea a 23 de persoane

Polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Gorj, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au efectuat, vineri 17 iulie, 12 percheziții domiciliare, în județele: Gorj (10), Dolj (1)și Argeș (1), într-un dosar privind constituirea unui grup infracțional.

Dosarul mai privește și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În fapt, în perioada ianuarie-iunie 2020, pe raza județului Gorj, ar fi fost constituit un grup infracțional prin intermediul căruia ar fi fost efectuate operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

23 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Gorj și SCCO Gorj, iar șapte tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Tribunalului Gorj, cu propuneri legale.

În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe pungi ce conțineau materie vegetală cu miros specific, 5 cântare folosite la porționarea masei vegetale, două stick-uri de memorie, o râșniță de mărunțit şi 23 de terminale mobile.

Acțiunea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalităţii organizate din Dolj, Mehedinți și Argeș.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Gorj, IJJ Gorj și IJJ Dolj.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: raid contra produselor psihoactive
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri