Jurnalul.ro Ştiri Observator „Raiul microbilor” de la Timişoara

„Raiul microbilor” de la Timişoara

de Monica Cosac    |   

În spatele unui site demn de mare clinică occidentală şi cu un slogan pe măsură – „Servicii Medicale de Înaltă Calitate. Alături de pacienţi, pentru pacienţi” –, Spitalul de Boli Infecţioase “V. Babeş” din Timişoara ascunde o realitate de coşmar. Câteva fotografii ce surprind mizeria cruntă şi pereţii scorojiţi din Secţia de Preumologie a unităţii medicale au fost postate pe Facebook şi au devenit virale, stârnind furie şi indignare.

 

„Anul 2018, România, Timişoara, Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş! Nu mai am cuvinte să comentez, cred că imaginile spun totul.(…) Şi sfatul meu: încercaţi să vă păstraţi sănătoşi. Dacă ajungeţi aici, mai mult ca sigur că mult nu o veţi mai duce!”, a scris autoarea fotografiilor, Anamaria Czap, nepoata unui pacient internat în această unitate medicală.  

„Bunicul meu de 87 de ani stă în acel

Scenă dintr-un film de groază”

„Te infectezi numai dacă te uiţi la poza! Am crezut că este o scenă dintr-un film de groază...”, „Am crezut că este o postare cu cineva care trăieşte în condiţii inumane!!! Dar este  un spital”, sunt doar două dintre comentariile celor care au văzut imaginile cu mobilierul vechi, saltele şi lenjeriile murdare şi pereţii scorojiţi, pe scut, condiţii deplorabile în care sunt internaţi pacienţii.

Acum 6 săptămâni bunica mea a fost internată acolo şi a decedat. Câtă mizerie este acolo şi un miros urât din cauza perețiilor urmezi şi de la mucegai. Este un aer în saloanele” acela greu de suportat”, povesteşte pe reţeaua de socializare un alt timişorean revoltat.

Spitalul de Boli Infecţioase „V. Babeş” din Timişoara este vital pentru zona de vest a ţării, deoarece este singurul în care se pot trata afecţiuni pneumologice. Cu toate acestea condiţiile deplorabile din unitatea medicală nu este o noutate. Spitalul a mai fost în central unui scandal, în urmă cu patru ani, după ce oficialii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au dat un termen de câteva luni pentru reorganizarea circuitelor din unitatea medicală, în care bolnavii de TBC erau internaţi la grămadă cu alţi pacienţi, reprezentând o „bombă biologică” pentru aceştia.

 

Deşi spitalul se află în subordinea primăriei locale de circa şapte ani, niciodată nu s-au găsit bani pentru renovare.

Primarul Nicolae Robu - edilul Timişoarei din 2012 - afirmă însă că unitatea medicală se află în prezent în renovare şi că imaginile virale sunt din saloane vechi, care nu au intrat încă în reparaţie. Ba chiar afirmă că, în timp ce predecesorilor săi nu le-a păsat, lui îi pasă, dar că licitaţiile durează. „Din poziţia de primar am alocat fonduri pentru tot ce s-a cerut pentru conducerea spitalului şi vom aloca în continuare. Nu putem, peste noapte, să facem ce ne dorim. Trebuie proiect tehnic, iar pentru toate licitaţiile trebuie timp, din momentul în care te decizi să faci ceva şi până când poţi să îl faci trec doi ani”, a afirmat Robu, pe un post tv.

 

„După 40 de ani, în sfârşit avem fonduri alocate şi se renovează spitalul. S-au pus peste tot uşi şi geamuri, dar încă sunt saloane care nu au apucat să fie renovate complet, să fie şi zugrăvite”, spune Voichiţa Lăzureanu, managerul Spitalului „V. Babeş” Timişoara

 

Salon din Secţia de Preumologie a Spitalului de Boli Infecţioase “V. Babeş” din Timişoara

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri