Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, marți seara, la emisiunea „Marius Tucă Show”, de la Aleph News, că ea nu va putea primi niciodată pensie specială, răspunzând, astfel, celor care au acuzat-o de acest fapt.
Weber a spus, la emisiunea „Marius Tucă Show”, că niciodată nu a contribuit la sistemul public de pensii, ca atare nu va putea avea pensie specială.
„În ce mă privește pe mine, Renate Weber, cu nume și prenume, nu pot să am vreodată pensie specială, pentru că eu nu am contribuit niciodată în România la sistemul public de pensie. Eu sunt liberal, am fost avocat și am plătit numai la casa de pensii a avocaților”, a spus Avocatul Poporului, răspunzând, astfel, celor care au acuzat-o că pensia sa specială ar fi determiant-o să atace deciziile coaliției la Curtea Constituțională a României.
„Chiar dacă ar fi vorba de așa ceva, gândiți-vă că Avocatul Poporului e garantul drepturilor și libertăților. Ori de câte ori apăr drepturile și libertățile, în principiu, le apar și pe ale mele, și pe ale dumneavoastră, și pe ale domnului deputat”, a mai spus Weber,