Spaimă mare în DNA. O acțiune a Avocatului Poporului vizează întărirea competenței profesionale a procurorilor anticorupție prin introducerea unui criteriu de specializare la recrutarea lor. Renate Weber, în calitatea de Avocat al Poporului (AP), a atacat la Curtea Constituțională un punct din Legea privind organizarea judiciară care specifică în ce condiții sunt numiți procurorii în Direcția Națională Anticorupție. AP consideră că sunt motive de neconstituționalitate în art. 87, alin. 2 al Legii 304/2004, întrucât numirea procurorilor în DNA nu este condiționată de specializarea acestora pentru fapte de corupție. O decizie anterioară a CCR referitoare la completele de judecată specializate în dosare de corupție a întărit principiul constituțional al competenței.
Numirea procurorilor în Direcția Națională Anticorupție a fost mereu un lung șir de „vorbe și de ipoteze”, selecționarea lor în acest corp „de elită” pe criterii considerate subiective alimentând nu o dată critici privind competența profesională manifestată în fața instanțelor. Numărul mare de eșecuri în dosarele instrumentate de DNA, rechizitoriile retrimise de judecători pentru completări sau rejudecarea cauzelor au fost sesizate în analizele CSM sau ale Ministerului Justiției. Documente oficiale asumate de CSM arată o lipsă de profesionalism în interiorul DNA; mai mult, activitatea necorespunzătoare a ultimului titular al postului de procuror general al direcției a impus din partea ministrului Justiției o propunere disciplinară drastică, revocarea din post a Codruței Kovesi fiind asumată și de președintele Klaus Werner Iohannis.
Pas cu pas pe firul logicii constituţionale
Avocatul Poporului, prin demersul la CCR, argumentează pas cu pas de ce prevederea atacată din Legea 304/2004 ar fi neconstituțională. Articolul menționat arată că „pentru a fi numiți în cadrul DNA, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs”. Se pleacă de la cerința că un procuror DNA este competent din punct de vedere funcțional, apt să reprezinte Parchetul în fața instanței. De-a lungul timpului, reglemetarea privind specializarea la numirea procurorilor la DNA a suferit modificări nu doar de nuanță. La înființarea Parchetului Anticorupție, în anul 2002, era necesară „o pregătire specializată în combatrerea infracțiunilor de corupție” (OUG nr. 43/2002). Cerința expresă dispare în Legea 503/2002, devenind „calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea corupției”, pentru ca în Legea 304/2004 să fie eliminată cerința pregătirii specializate în combaterea infracțiunilor de corupție. În analiza de constituționalitate a articolului de lege criticat, Avocatul Poporului aduce numeroase argumente cu izvor din principiul legalității consacrat de Constituție, care incumbă competența organelor judiciare. În consecință „reprezentarea Parchetului în fața instanței trebuie asigurată de un procuror din cadrul DNA, care să îndeplinească condițiile de numire în cadrul acestei direcții potrivit gradului de specializare avut în vedere pentru aceasta”.
CCR a statuat, prin decizii anterioare, cu privire la neconstituirea completurilor specializate în judecarea faptelor de corupție. Prin decizia CCR nr. 302/2017 s-a reținut că „nerespectarea normelor legale privind competența materială și după calitatea persoanei produce o vătămare care constă în dereglarea mecanismului prin care se administrează justiția”. Prin translare în problema analizată, AP apreciază că „în cazul în care urmărirea penală este efectuată de către un procuror care nu are specializarea necesară pentru reprezentarea Ministerului Public în cauze pendinte, competența materială și funcțională a acestuia este grav viciată”. Procesul echitabil impune, așadar, un anumit standard profesional în cadrul structurilor de anchetă, or, în actuala reglementare, în opinia AP „dreptul la un proces echitabil este afectat prin lipsa procurorilor specializați”.
Proces echitabil, doar cu procurori specializați
Sesizarea de neconstituționalitate depusă la CCR de Avocatul Poporului are o concluzie tranșantă: „Prevederile art. 87, alin. 2 din L304/2004, restrâng dreptul la un proces echitabil în cadrul procesului penal, întrucât numirea procurorilor în cadrul DNA nu este condiționată de specializarea acestora pentru fapte de corupție”.