Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Renta viageră 2017. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi banii

Renta viageră 2017. Ce trebuie să faci ca să nu pierzi banii

de Daniela Ivan    |   

Rentierii agricoli sunt obligaţi să se prezinte, în perioada 1 martie - 31 august 2017, la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru vizarea carnetului.

Oamenii trebuie să aibă la ei, în afara carnetului de rentier şi actul de identitate, contractul de arendare încheiat până la data de 30 septembrie 2011, precum şi un extrasul de cont pe numele rentierului, deschis la oricare bancă din României, în lei. În plus, solicitanţii pensionaţi pe caz de boală trebuie să prezinte şi decizia de la comisia de expertiză medicală. Solicitanţii trebuie să prezinte documentele menţionate, în original, pe baza cărora angajatul APIA va certifica copiile depuse, însă după certificare, originalele vor fi restituite solicitanţilor.

Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie a anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar. 

 

65.000 de români cu vârste peste 65 de ani sunt rentieri agricoli

Renta viageră agricolă este echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol extravilan vândut sau echivalentul a 50 de euro/an pentru fiecare hectar de teren arendat din extravilan

 

Subiecte în articol: Renta viageră 2017
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri