Pentru această reţetă avem nevoie de următoarele ingrediente:
4 linguri cu unt
o ceapă mare, tocată
6 căţei de usturoi, tocaţi
o foaie de dafin
1/2 linguriţă cu cimbru
sare şi piper
un pahar mediu cu vin
900 ml de smântână fermentată
2 linguri cu făină
325 ml de lapte
nucsşoară
700 grame paste
caşcaval ras
150 g de pesmet
Prima oară ne ocupăm de sos. Avem nevoie de o cratiţă pe care o punem la foc mediu cu 2 linguri cu untul, ceapa, usturoiul, frunza de dafin, cimbrul, sarea şi piperul pe care gătim timp de 3 minute. Adăugăm vinul şi mai ţinem la foc timp de 5 minute ca să se evapore alcoolul. Adăugăm smântâna şi mai ţinem pe foc amestecând până obţinem un sos cremos.
Între timp ne apucăm să facem bechamelul. Topim într-o altă cratiţă untul rămas peste care cernem făina şi ţinem la foc timp de aproximativ 2 minute, până obţinem o pastă. Turnăm încet laptele amestecând cu telul ca să nu se formeze cocoloaşe, adăugăm nucşoara, sare şi piper. Tinem la foc moale să fierbă încet până obţinem un sos dens după care îl luăm de pe foc şi îl lăsăm să se răcească.
Fierbem pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Le scurgem şi le lăsăm să se răcească. Într-un bol mare amestecăm pastele cu sosul, caşcavalul ras şi bechamelul şi mai gustăm de sare.
Încălzim cuptorul la 190 de grade.
Turnăm pastele într-o tavă încăpătoare, punem peste pesmetul şi ţinem la cuptor circa 10 minute până începe să bolgorosească şi suprafaţa devine arămie.