La nici cinci luni de la Congresul în care Ludovic Orban a câştigat şefia PNL, scaunul său a început să se clatine. Mai mulți lideri ai partidului trag sforile în culise pentru a ajunge la butoane în eventualitatea în care actualul preşedinte va fi condamnat în dosarul în care este judecat la Instanţa Supremă.
Potrivit unor surse din Modrogan, senatorul Iulian Dumitrescu, în spatele căruia se află vechea cooperativă formată de Marian Petrache şi Mișu Voicu, vizează de mai multă vreme capul lui Ludovic Orban. La Congresul tineretului PNL, care a avut loc duminica trecută, Dumitrescu și Orban s-au acuzat reciproc de implicarea în favoarea unor candidați la șefia organizației de tineret. Într-un discurs plin de avânt, Iulian Dumitrescu i-a reproșat preşedintelui PNL că a făcut lobby pentru Mara Mareș, care a și câștigat, în cele din urmă, alegerile. Dumitrescu l-a susţinut pe fostul deputat Robert Surugiu, învinsul Marei Mareş la Congresul TNL. „Am auzit un tupeu maxim, că Ludovic Orban e de partea unui candidat. Crede cineva că Ludovic Orban şi-a schimbat părerea foarte proastă despre cei care au încercat manipulări în numele său? Vă garantez eu că nu. Ştiţi expresia: un vultur nu prinde niciodată muşte. Ludovic Orban nu se amestecă în jocuri mărunte de partid. Dacă aţi primit vreun telefon în care era invocat numele lui Orban, gândiţi-vă la ce v-am spus”, a acuzat Dumitrescu, de la tribuna Congresului TNL. În replică, Orban a declarat că nu-i place ca „membrii TNL să fie radiați din calitatea de membru al PNL, după ce au muncit în zeci și sute de campanii”, o trimitere directă la situația din Prahova, unde Iulian Dumitrescu şi-a impus favoritul la șefia organizației de tineret. După o primă tentativă eşuată, liberalul a apelat la „vicii de procedură” până când s-a reluat votul, iar omul său a ieșit câștigător. Mai precis, Dumitrescu a invocat faptul că cel care câştigase iniţial nu-şi plătise cotizaţia, motiv pentru care l-a radiat din calitatea de membru al PNL, ceea ce a dus la reluarea scrutinului.
Dumitrescu este liderul filialei PNL din Prahova, iar la Congresul din luna iunie a fost ales prim-vicepreședinte al partidului. În plus, la începutul sesiunii de toamnă, liberalul prahovean a devenit liderul senatorilor PNL, în defavoarea Alinei Gorghiu, cu sprijinul direct al lui Ludovic Orban. Surse din partid susţin că Dumitrescu este unul dintre principalii finanțatori ai PNL, din banii săi fiind achitată o mare parte din datoria acumulată către media în campaniile electorale din trecut. De asemenea, în primăvara lui 2016 a apărut infor mația că senatorul liberal ar fi achitat din fonduri proprii o deplasare în SUA pentru Alina Gorghiu, co-președintele partidului de la acea vreme. Ulterior, el a spus că Gorghiu şi-a plătit sejurul din propriul buzunar.
Şi Ardealul are un plan
Iulian Dumitrescu nu este singurul liberal care ar fi pus ochii pe funcția de preşedinte deţinută de Ludovic Orban. Deși l-au susținut în bătălia pentru șefia PNL, dusă împotriva lui Cristian Bușoi, liderii PNL din Ardeal, printre care Ilie Bolojan şi Mircea Hava, și-ar dori ca locul lui Orban să fie luat de actualul secretar general al PNL, Robert Sighiartău, în cazul în care procesul actualului lider ar lua o întorsătură neaşteptată la completul de cinci judecători al Instanţei Supreme. Potrivit unor surse liberale, planul celor din Ardeal este să revină la butoane, după ce Orban a modificat Statutul şi a amputat puterile liderilor judeţeni, întărind, în schimb, autoritatea centrală. Din acest motiv, Hava şi Bolojan ar avea nevoie de un lider de paie, pe care să-l poată controla din umbră, ceea ce în mandatul lui Ludovic Orban nu prea mai reuşesc.
Înregistrările, audiate în ședință publică
Pe 13 noiembrie, la următorul termen de judecată al dosarului în care Ludovic Orban este acuzat de folosirea influenței politice în scopul obținerii unor foloase necuvenite, vor fi audiate în ședință publică înregistrările celor două convorbiri pe care actualul lider PNL le-a avut, în anul 2016, cu omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, cel care l-a denunțat la DNA. Afaceristul susţine că Orban i-a cerut 50.000 de euro pentru a-şi promova imaginea la două televiziuni în campania electorală pentru alegerile locale. De asemenea, judecătorii ÎCCJ îi vor audia în calitate de martori pe patronii de televiziune Sorin Oancea (B1) și Cozmin Gușă (Realitatea TV), oamenii care urmau să încaseze banii pentru promovarea lui Orban.