Exporturile de animale vii au crescut 0,9% comparativ cu perioada similară din 2023, iar importurile cu 29,4%, în timp ce exporturile de carne şi preparate din carne s-au majorat cu 15,2%, iar importurile cu 20,2%.
În perioada menţionată, România a exportat în Uniunea Europeană animale vii în sumă de 61,4 milioane euro, principalele ţări de destinaţie fiind Ungaria (23,2 milioane euro), Grecia (13,7 milioane euro) şi Croaţia (12,1 milioane euro).
Importurile de animale vii au totalizat 83,1 milioane euro, majoritatea provenind din Ungaria (35,4 milioane euro), Germania (13,4 milioane euro) şi Olanda (9,4 milioane euro).
În perioada ianuarie - aprilie 2024, exporturile de carne şi organe comestibile în ţările din UE s-au ridicat la 93,2 milioane euro, iar importurile la 500,1 milioane euro. Cele mai mari exporturi au fost către Bulgaria (17,7 milioane euro), Franţa (15,6 milioane euro), Italia (14,1 milioane euro) şi Ungaria (13,1 milioane euro), în timp ce importurile cele mai mari au provenit din Spania (135,2 milioane euro), Germania (87,1 milioane euro), Ungaria (85,2 milioane euro) şi Polonia (50,5 milioane euro).
AGERPRES