Autoritățile de la București nu sunt însă deloc impresionate de gravitatea situației pe care o exprimă aceste cifre și ignoră de ani reciclarea uleiului alimentar uzat. România nu dispune în acest moment de o strategie de colectare a uleiului alimentar uzat, și nici de infrastructura necesară acestei colectări. Așa se face că din cele circa 170.000 de tone de ulei consumat anual, noi colectăm doar 1.700 de tone, practic, nimic. Făcând o comparație grosieră, am putea spune că românii aruncă, în loc să recicleze, în fiecare an echivalentul unei zecimi din apa potabilă produsă pentru bucureșteni. Unul dintre motivele acestei situații dezastruoase este că numărul firmelor care se ocupă cu colectarea lui este foarte mic, la fel cum și numărul agenților economici abilitați să efectueze operațiuni de transformare a uleiului alimentar uzat în produse secundare rămâne modest, arată o analiză realizată de compania de consultanță Deloitte, la solicitarea Asociației Energia Inteligentă.
Valorificarea uleiului alimentar uzat poate avea beneficii pe întreg lanțul valoric, însă două dintre acestea vizează direct obiectivele de mediu asumate de România în contextul Pactului verde european. Creșterea ponderii de biocombustibil produs în România va contribui la îndeplinirea țintelor privind energia din surse regenerabile în sectorul transporturilor, care ar trebui să ajungă la 14,2% la orizontul 2030, potrivit Planului Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice 2021-2030. În plus, aceiași biocombustibili folosiți în sectorul transporturilor vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. La orizontul 2025, România și-a asumat o scădere a emisiilor GES cu 34,4% în sectoarele incluse în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră (ETS) și o scădere cu 1,3% în sectoarele non-ETS. Mai mult, valorificarea uleiului alimentar uzat va contribui și la îndeplinirea țintelor privind reutilizarea deșeurilor asumate de țara noastră. Începând cu 2025, România va trebui să pregătească pentru revalorificare și reciclare minimum 55% din volumul deșeurilor produse (raportat la volumul anului 2013), urmând ca în 2030 să fie revalorificate 60%, iar la orizontul 2035, peste 65%.
Centre de colectare, soluția pentru consumatorii casnici
În ceea ce privește consumatorii casnici, soluția aplicată operatorilor economici producători de deșeuri nu este implementabilă. Pentru ei ar trebui amplasate puncte de colectare inteligente, care să permită schimbul recipientului la momentul predării acestuia, arată analiza citată. Acest sistem face primii pași la noi, prin implicarea unor rețele de retail și benzinării.
Încurajarea colectării și transformării în biocombustibili a uleiului alimentar uzat ar contribui la diminuarea utilizării altor culturi agricole (cum ar fi rapița), contribuind astfel la creșterea securității alimentare, dar și la reducerea amprentei de carbon (rezultată din cultivare, procesare, transport etc)
„În România, în 2019, a existat un consum anual de peste 170.000 de tone de ulei. În schimb, rata de colectare și valorificare a uleiului alimentar uzat în România, în acest moment, nu depășește 1%. Avem niște cifre legate de colectare, ce sunt puțin mai îmbucurătoare, deși studii în acest sens sau date oficiale sunt relativ vechi, și ăsta ar fi un prim lucru pe care autoritățile, inclusiv prin planurile de gestionare a deșeurilor, ar trebuit să-l facă: să actualizeze aceste informații. Așadar, potențialul este enorm, dar rata de colectare și valorificare este în continuare extrem de mică. Am adus acest subiect în discuție deoarece, pe directivele europene, avem o țintă pentru 2025, și anume o rată de reciclare a cel puțin 55% din volumul deșeurilor produse. Este o diferență enormă între ceea ce se întâmplă acum și ceea ce ar trebui să se întâmple la nivelul anului 2025, dar măcar la orizontul anului 2030, cu un plan și cu o strategie, cu o implementare efectivă și rapidă, putem totuși să ajungem la această rată de colectare. Dar în subsidiar și, de fapt, și mai important ar fi să creștem această rată de valorificare internă, din perspectivă economică și de interes național strategic”.
Sorin Elisei, Deloitte România
Creștere foarte modestă a colectării
România este abia la începutul implementării unui sistem de colectare a uleiului de gătit folosit, iar potențialul său de creștere a fost estimat, conform unui raport Greenea privind sistemele de colectare a uleiului uzat în Uniunea Europeană din 2016, la 40% în sectorul profesional. În același timp, uleiul alimentar uzat din gospodării era estimat, conform aceluiași studiu, la 49.000 de tone. Cu toate acestea, studiul Greenea nota că în România cantitatea totală de ulei alimentar uzat colectat era 0. După aproape șapte ani de la apariția studiului lucrurile nu s-a îmbunătățit, acum reușind să colectăm doar 1% din cantitate.
15%, gradul cel mai mare de recuperare
Consumul mediu de uleiului vegetal pe cap de locuitor a variat în perioada 2014-2019 între 0,89 și 0,87 litri, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de aproximativ 10 litri de ulei vegetal pe cap de locuitor. Excluzând populația cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani (al cărei consum de grăsimi este mai scăzut decât cel al adulților), la o populație de aproximativ 16 milioane de locuitori, consumul mediu de ulei vegetal ar fi de aproximativ 160 de milioane de litri, respectiv aproximativ 160.000 de tone. La un astfel de consum, cea mai mare cantitate de ulei alimentar colectată în România, 25.000 de tone în anul 2013, a reprezentat doar 15% din totalul uleiului consumat uzat.
„În absența unui sistem de încurajare a colectării adecvate, precum și a procesării pe plan intern a UCO, principala amenințare identificată o reprezintă creșterea importurilor de biocombustibili (care acoperă deja mai mult de 90% din consumul intern actual). În plus, colectarea uleiului alimentar uzat din România în vederea transformării acestuia în biocombustibil într-o altă țară va conduce la repartizarea/inventarierea acestuia în raportul de țară al statului care îl procesează. De asemenea, vor continua să fie utilizate la producția internă de biocombustibil suprafețe considerabile de teren agricol, fapt de natură a afecta negativ siguranța alimentară a României”.
Analiza Deloitte
Pentru creșterea gradului de colectare a uleiului alimentar uzat, analiza Deloitte vine și cu câteva recomandări. Conform OUG 92/2021 privind deșeurile, pentru asigurarea unui grad înalt de valorificare, producătorii și deținătorii de deșeuri au obligația să colecteze deșeurile separat și să nu le amestece cu alte deșeuri sau materiale cu proprietăți diferite. Deloitte propune prin completarea legislației introducerea unei componente de raportare, care obligă operatorul economic producător de deșeuri să țină o evidență a stocurilor de ulei alimentar disponibile: ulei alimentar nefolosit, ulei alimentar colectat, ulei alimentar în curs de folosință, ulei alimentar predat operatorului autorizat pentru colectare/transformare. De asemenea, se avansează ideea introducerii unor controale riguroase privind corectitudinea raportărilor. Nu sunt uitați nici producătorii de ulei alimentar, în cazul lor propunându-se instituirea unei scheme de răspundere extinsă în ceea ce privește tratarea deșeurilor.