Jurnalul.ro Sport Fotbal international Problemele continuă pentru Cristiano Ronaldo. Portughezul, amendat și suspendat două meciuri

Problemele continuă pentru Cristiano Ronaldo. Portughezul, amendat și suspendat două meciuri

de Alice Petrescu    |   

Portughezul Cristiano Ronaldo a primit o suspendare de două meciuri și o amendă de 50.000 de lire sterline din partea Football Association pentru că a distrus telefonul unui fan în luna aprilie.

Incidentul l-a avut ca protagonist pe un tânăr fan afectat de autism și dispraxie, după înfrângerea lui Manchester United cu 1-0 în fața lui Everton, pe Goodison Park, în sezonul trecut.

Federația engleză a emis o declarație în care explică faptul că Ronaldo a fost acuzat de comportament "nepotrivit și/sau violent", pentru care a primit o suspendare de două meciuri, pe lângă amenda consistentă de 50.000 de lire sterline.

„Cristiano Ronaldo a fost suspendat pentru două meciuri, amendat cu 50.000 de lire sterline și avertizat cu privire la comportamentul său viitor pentru încălcarea regulii E3 a FA", se arată în comunicatul FA.

„Atacantul a recunoscut că a avut un comportament nepotrivit după fluierul final al meciului din Premier League dintre Manchester United FC și Everton FC de sâmbătă, 9 aprilie 2022. O comisie de reglementare independentă a constatat că comportamentul său a fost atât nepotrivit, cât și violent în timpul unei audieri ulterioare și a impus aceste sancțiuni.

Pedeapsa lui Ronaldo vine după câteva zile agitate pentru internaționalul portughez. United a anunțat marți că a decis de comun acord să rezilieze contractul jucătorului pentru comentariile făcute la TalkTV, intervievat de Piers Morgan.

 

 

Subiecte în articol: cristiano ronaldo suspendare amenda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri