Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra a două baze militare ruse

Rusia acuză Ucraina de atacuri asupra a două baze militare ruse

de Redacția Jurnalul    |   

Administraţia de la Moscova a atribuit, luni seară, Ucrainei atacurile cu drone asupra a două baze aeriene ruse, soldate cu moartea a trei militari, informează cotidianul Le Monde.

"Luni dimineaţă, regimul de la Kiev a încercat să efectueze atacuri cu drone de concepţie sovietică asupra Bazei aeriene Diagilevo, în regiunea Reazan, şi asupra Bazei Engels, în regiunea Saratov", anunţă Ministerul Apărării de la Moscova, precizând că trei militari ruşi au fost ucişi.

Potrivit presei ruse, citată de cotidianul The Guardian, un camion-cisternă a explodat luni dimineaţă în Baza aeriană Diagilevo, un incident soldat cu trei morţi şi cinci răniţi. Baza aeriană Diagilevo se află la periferia oraşului Reazan, la circa 150 de kilometri sud-est de Moscova şi la 450 de kilometri de frontiera cu Ucraina. În această bază sunt staţionate bombardiere strategice Tupolev Tu-95.

O altă explozie a avut loc în Baza Engels-2, în regiunea rusă Saratov, la aproximativ 700 de kilometri sud-est de Moscova şi la 430 de kilometri de frontiera Ucrainei. Şi în această bază sunt staţionate bombardiere de tip Tupolev Tu-95 care au participat la bombardamente în Ucraina.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Rusia ucraina atacuri drone
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri