Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia propune un proiect de rezoluție în care cere condamnarea agresiunilor împotriva Siriei

Rusia propune un proiect de rezoluție în care cere condamnarea agresiunilor împotriva Siriei

Rusia a propus un proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU în care cere condamnarea 'agresiunii împotriva Republicii Arabe Siriene de către SUA şi aliaţii lor cu încălcarea dreptului internaţional şi a Cartei ONU', transmit Reuters şi AFP. 

O reuniune de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU este programată sâmbătă cu începere de la ora 15.00 GMT, la cererea Rusiei, după loviturile aeriene întreprinse de SUA, Franţa şi Marea Britanie împotriva regimului din Siria. 

Proiectul de rezoluţie a fost făcut să circule de Rusia cu puţin timp înaintea reuniunii. Nu este însă clar când ar putea fi supus la vot. 

Potrivit unor diplomaţi citaţi de Reuters, este improbabil că proiectul de rezoluţie va primi numărul minim necesar de nouă voturi pentru a forţa un veto din partea SUA, Franţei sau Marii Britanii. 

Pentru a fi adoptat, un proiect de rezoluţie are nevoie de nou voturi pentru şi niciun veto din partea celor cinci membri permanenţi ai Consiliul de Securitate - SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri