Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusii s-au ales cu noi acuzatii din partea SUA

Rusii s-au ales cu noi acuzatii din partea SUA

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Nikki Halley, a acuzat Rusia de încălcarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord. "Vorbitul e ieftin - Rusia nu poate susţine sancţiunile din vorbe în Consiliu de Securitate, doar pentru a le încălca prin acţiuni", a comunicat ea. 

 

Surse diplomatice au declarat că SUA au cerut Consiliului de Securitate să adauge pe lista neagră o bancă rusească, un bancher nord-coreean de la Moscova şi două companii-paravan pentru principala bancă de schimb a Coreei de Nord. Trezoreria Statelor Unite anunţase vineri sancţiuni împotriva aceloraşi entităţi. 

Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de externe, a reacţionat la sancţiunile americane printr-o declaraţie în care arată că "chiar şi politicienii din SUA, care suferă de o formă deosebit de acută de rusofobie, au început să accepte că încercările de a face presiuni asupra Rusiei nu funcţionează". 

Joi, cotidianul Wall Street Journal publicase un articol în care susţinea că Rusia primeşte mii de lucrători nord-coreeni şi le acordă permise de muncă noi, încălcând astfel sancţiunile ONU. Ambasadorul Rusiei în Coreea de Nord, Alexandr Maţegora, a dezminţit vineri aceste afirmaţii.  AGERPRES

Subiecte în articol: sua nikki haley Rusia sanctiuni coreea de nord
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri