S-a reluat acordarea tichetelor de vaccinare pentru persoanele care s-au imunizat anti COVID-19 începând cu 30 august 2021. Acestea au fost suspendate încă de la începutul lunii noiembrie din lipsă de fonduri, motiv pentru care acum s-au format cozi la centrele de vaccinare.
Persoanele vaccinate cu schema completă beneficiază de alocație de hrană în valoare de 100 de lei, sub forma a 5 tichete de masă, transmite Ministerul Sănătății. Acestea pot fi ridicate în termen de 60 de zile de la ultima doză administrată de la centrul unde a fost efectuat tratamentul.
Termenul de așteptare pentru ridicarea tichetelor de vaccinare variază de la 30 de minute, la mai multe ore.