Ca o domnişoară năzuroasă, imprevizibilă, viaţa îţi scoate în faţă situaţii neaşteptate, ciudate şi pentru a le descâlci îţi trebuie imaginaţie, descurcăreală de isteţ. Mircea Diaconu este mai mult decât un actor care recită cu talent cuvintele altora, ale scriitorilor. Diaconu este un inteligent de excepţie, cu filozofii adânci despre destin, un născător de pagini interesante şi cu un stil fermecător. Povestea în emisiunea mea că locuia cu chirie într-o odaie de la mansardă, vizavi de Teatrul Bulandra. După ce cădea cortina peste piesa în care juca, Mircea Diaconu dădea fuga peste drum în „chilia” lui şi noaptea aşternea într-un caiet de doctando impresii de peste zi, jurnal de suflet. „Într-o noapte am constatat că se consumase tot creionul şi mă frigea inspiraţia. Am ieşit pe străzile pustii, întrebând trecătorii singuratici dacă n-au ceva de scris. Parcă eram un fumător pătimaş care cerşea un chiştoc de ţigară căci isprăvise pachetul. Nişte miliţieni care patrulau s-au scotocit prin buzunare şi mi-au dat un ciot de creion. Bucuros, în febra creaţiei, am urcat scările sărind câte două trepte şi m-am pus pe scris gânduri. Legat de jurnalul meu, el m-a scos şi dintr-o încurcătură. Mă rugase Pittiş să-i ţin locul şi să prezint spectacolul de muzică şi poezie. Mi-a arătat şi fişetul în care se aflau editorialele maestrului Radu Cosaşu ce trebuiau citite pe scenă. Dar, în spectacol, deschide dulapul dacă ai cu ce! Florian Pittiş uitase să-mi lase cheia. În disperare de cauză, am citit din jurnalul meu, prezentând textul ca scris de Radu Cosaşu. I-am destăinuit a doua zi fermecătorului scriitor, care a râs de s-a ţinut cu mâna de burtă!”, povestea Diaconu.
Cea mai pricepută regizoare de comedii este chiar viaţa însăşi. O scenă de haz uriaş a avut loc la intrarea într-o biserică de mare prestanţă. Mireasa şi mirele, abia uniţi la altar, se pozau într-o limuzină retro superbă, model al anilor 1935. Albă, decapotabilă, cu spiţe şi nichelaje strălucitoare, rupea gura târgului! Se fotografia mireasa la volan cu voalul plutind în aer, se pozau însurăţeii îmbrăţişaţi lângă portiera limuzinei sport, coborâtă parcă din filmul „Marele Gatsby”. Roiau fotografii şi realmente, cu maşina retro, albumul de nuntă ar fi ieşit trăsnet. Numai că, la final, limuzina nu pornea. Şi atunci, nuntaşii ferchezuiţi, bărbaţii cu papioane, cucoanele cu rochii lungi cu paiete s-au apucat să împingă limuzina, care tot dădea rateuri şi nu pornea. Au scos automobilul de lux din curtea bisericii cu forţa braţelor de nuntaşii transpiraţi.