Jurnalul Național împlinește, in iunie, 23 de ani, prilej cu care lansăm campania editorială „UNIM GENERAȚII”. Mihai şi Vladimir Pocorschi, deschid seria interviurilor părinte-copil care au ales aceeaşi meserie. La 30 de ani distanţă. Despre muzică, talent, viziune, dar şi despre cum să răzbeşti sub presiunea celebrităţii tatălui. Sau cum se vede România prin ochii reprezentanţilor a două generaţii. Astăzi, o mica parte din această poveste care la rându-I va face parte din seria celor 23 de interviuri “Unim generaţii”.
În 1990, România se califica la Campionatul Mondial din Italia, după o absență de 20 de ani. Echipa și suporterii erau însuflețiți atunci de imnul creat de Mihai Pocorschi. 26 de ani mai târziu, acelasi Mihai Pocorschi vine alaturi de Marius Moga pentru a da din nou tonul “gălăgiei” pentru echipa naţionala, de data aceasta la Euro 2016, din Franța. Alături de ei sunt Gabriel Cotabiță și trupa VH2, What’s Up, Anda Adam și Alina Eremia.
Faceți o paralelă între generații. Cum era industria muzicală la inceputul carierei lui Mihai Pocorschi și cum a fost pentru Vladimir? Ce s-a schimbat de atunci?
Mihai Pocorschi: Erau alte vremuri, exista o singură televiziune, exista un singur post de radio, care spre deosebire de piața de radio de azi care mi se pare ușor pervertită și că nu ar difuza toate genurile muzicale, și ar avea să zicem anumite partipliuri către anumite genuri, era mult mai simplu atunci. Talentul era aproape suficient ca să reușești. Acum nu cred că mai ajunge talentul, piața e mult mai complicată. Depindem de gusturile unor oameni care sunt puși la anumite posturi de radio pentru a face playlistul, si care spun “asta își dorește publicul”, de unde o fi știind el, mi-e greu să pricep. Prin ce, prin focus grupuri și prin statistici? Nu cred.
Ceea ce este important este că s-a pierdut mijlocul principal de a ajunge ceea ce faci la urechea celui ce ar trebui să asculte. De obicei lumea se înghesuie să dea likeuri acolo unde sunt likeuri, nu acolo unde nu sunt like-uri. Și aici, după părerea mea, e un mare defect al societății în care trăim în momentul ăsta și al viziunii tineretului către așa ceva.
Aș spune în momentul ăsta că dacă un tânăr nu-și exersează propria opinie despre ceva anume, un subiect, fie că e o poză, un tablou pozat, o melodie, în momentul acela el își pierde o bună parte din ceea ce ar trebui să păstreze, individualitatea.
Vladimir Pocorschi: Spre deosebire de ce a spus tata, că era suficient talentul, eu aș vrea să subliniez acum faptul că talentul e ceva mai rar întâlnit acum. Există multe persoane tinere încurajate, care nu fac nimic dar cred că au toate drepturile. Sunt foarte multi care cred ca pot face treaba asta, și din cauză că tehnologia a ajuns la un anumit nivel, poți să fabrici pe cineva fără a mai fi nevoie să cunoști un instrument, sau să ai prea multe noțiuni de muzică, pentru că lucrezi pe niște blocuri pe care le aranjezi și cumva la un moment dat trebuie să le nimerești. E mult mai mare accesul și e mult mai greu să izolezi talentul, din grupul de oameni care sunt mediocri.
Și una din celelalte probleme majore, din punctul meu de vedere este că lumea a devenit mult mai ușor de impresionat. Dacă te uiti de exemplu pe facebook, vezi un copil de cinci ani, mediocru, care lălăie ceva și apar o grămadă de share uri, cu comentarii de genul: “vai e minunat, incredibil”. Dar dacă stăm să ne gîndim bine, Mozart a scris primele lucrări la trei ani. Copii geniali au fost întotdeauna. Și îti garantez că pentru orice copil mediocru care e susținut de familie și prieteni, încurajați așa cum nu ar trebui, scade valoarea reală a unui om talentat sau a unei lucrări.
Caracterizați într-un cuvânt:
-industria muzicală din România
Mihai: Eu personal inca nu am gasit cuvantul, as spune inexistenta.
Vladimir: Incoerentă
-clasa politica
Mihai: Incompetentă.
Vladimir: Eu nu sunt un om politic, nici nu-mi permit să răspund pentru că nu mă interesează.
-cea mai mare realizare a ultimilor 26 de ani din Romania
Mihai: Neparticiparea României la Eurovision, asta e cea mai mare realizare!
Vladimir: Nu știu cam care ar fi, nu-mi vine niciuna în cap. trist dar nu, ăsta e răspunsul meu.
-cel mai mare eșec al ultimilor 26 de ani pentru Romania
Mihai: Ultimii 26 de ani.
Vladimir: Subscriu.
-locul Romaniei in Europa
Mihai: Ăla pe care îl merită.
Vladimir: Ultimul.
“În general ca să poți să dictezi și ca să poți să conduci ai nevoie de oameni mai proști, mai inculți, mai ignoranți, Nivelul de educație a scăzut pentru că nivelul din școli a scăzut. Programa, felul în care își fac treaba profesorii. Capacitatea cuiva de a aprecia o operă de artă ține de nivelul de cultură pe care îl ai”, Mihai Pocorschi
“Cred că drama unui copil care are un părinte notoriu e mare, pentru că are de demonstrat mai mult decât ceilalți, pentru că muncește mai mult decât ceilalți”, Mihai Pocorschi
"Am crescut într-o familie unită, nu am avut evenimente dramatice ci doar multe amintiri frumoase. Mai ales că eu întotdeauna am fost Minnie me pe lângă tata." Vladimir Pocorschi
Interviul integral, şi în format video pe www.jurnalul.ro, va fi publicat într-una din ediţiile viitoare ale Jurnalului Naţional