După decenii în care Turcia și lobby-iștii săi din Washington au amenințat SUA cu posibila ieșire din NATO și încheierea unor alianțe cu Rusia, China și Iran, administrația americană a recunoscut, în sfârșit, genocidul armean, declanșând furia Ankarei. Președintele Joe Biden a declarat că masacrele comise asupra armenilor în timpul Imperiului Otoman constituie „genocid”, punând astfel capăt unei perioade de zeci de ani în care toate inițiativele privind această recunoaștere au fost blocate de administrațiile americane și de Congres, din teama de a nu strica relațiile SUA cu Turcia, considerată de Casa Albă un aliat geopolitic prețios. Biden crede însă că turcii joacă la cacealma și pare dispus să vadă până unde va merge șantajul Ankarei, în condițiile în care relațiile bilaterale sunt oricum la pământ.
Recep Tayyip Erdogan a fost unul dintre puținii președinți care au regretat plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă. Liderul turc avea o relație specială cu fostul șef al administrației americane, cu care vorbea frecvent la telefon. Mai mult, Trump acționa ca un tampon între Erdogan și liderii politici de la Washington, care cereau insistent sancționarea Turciei pentru achiziționarea sistemelor antiaeriene rusești S-400, deși țara face parte din NATO. La numai trei luni de la instalarea sa, noul președinte american a renunțat însă la toate nuanțele de compromis utilizate de administrațiile precedente pentru a nu răni sentimentele Turciei atunci când venea vorba despre asasinatele în masă comise contra armenilor în perioada de sfârșit a Imperiului Otoman. Biden a folosit fără menajamente cuvântul „genocid”, stârnind furia turcilor.
Amenințări care au funcționat
Timp de decenii, Turcia și lobby-iștii săi din Washington au șantajat SUA în mod eficient. Între amenințările fluturate politicienilor și strategilor americani, în cazul în care aceștia ar fi utilizat termenul de „genocid” pentru crimele comise cu peste 100 de ani în urmă, figurau închiderea pentru US Army a bazelor aflate pe teritoriul turc, stabilirea de alianțe cu Rusia, China, Iran și alți inamici ai SUA și chiar o posibilă ieșire din NATO. La rândul lor, în timpul crizei siriene, europenii erau amenințați cu un val de imigranți care tranzitau Turcia. Strategia a funcționat, împiedicând numeroase state să „ofenseze” Turcia, - după cum consideră autoritățile de la Ankara -, prin simpla menționare a „genocidului” armean. „Este neclar dacă același tip de șantaj ar fi funcționat dacă Germania ar fi spus în 1946 altor state că nu pot menționa Holocaustul pentru a nu se simți «ofensată», astfel încât țările occidentale să respingă «Shoah» în maniera în care unii continuă să respingă genocidul armean”, remarca recent publicația israeliană „The Jerusalem Post”. „Susținătorii Ankarei spun că și Turcia ar putea recunoaște genocidul SUA asupra amerindienilor. Dar, spre deosebire de Turcia, nu este un lucru foarte cotroversat în SUA menționarea faptului că amerindienii au fost victimele unui genocid. Turcia a acuzat deja alte state de genocid și a spus inclusiv despre Israel că acționează precum naziștii și a comis genocid!”, continuă publicația, concluzionând că, de-a lungul timpului, „politica turcilor a fost aceea de a se considera deasupra istoriei, deasupra oricăror răspunderi sau critici”.
Ținută în brațe de SUA
Turcia a fost protejată ani de zile, după ce și-a construit imaginea de aliat-cheie în confruntarea dintre Occident și fosta Uniune Sovietică. După prăbușirea URSS, în 1989, Turcia a mizat pe cartea integrării în Uniunea Europeană și pe poziția sa de „punte” între Occident și Asia, avertizând însă voalat, în permanență, că ar putea sprijini oricând extremismul islamist, în special în contextul luptei antiteroriste conduse de SUA. Mulți dintre liderii de la Washington au îmbrățișat această abordare, protejând excesiv Turcia, din rațiuni geopolitice. Ideea lor de bază era că Occidentul are mai mare nevoie de turci decât au aceștia de SUA. Motivul, transformat într-o grijă excesivă de a nu supăra în niciun fel Ankara, s-a aflat până acum în spatele deciziei SUA de a nu utiliza termenul „genocid” pentru crimele comise asupra armenilor.
Relații la pământ
Odată cu venirea la Casa Albă a lui Joe Biden, strategia diplomației americane față de Turcia s-a schimbat radical. Dacă până la începutul acestui an legăturile bilaterale fuseseră ținute pe perfuzii de relația personală apropiată dintre Trump și Erdogan, acum Washingtonul și Ankara par să nu se mai sinchisească nici măcar de aparențe. Relațiile dintre cei doi aliați din NATO erau oricum pe butuci, de mai multă vreme. SUA au sancționat Ankara pentru achiziționarea sistemelor antiaeriene rusești S-400, Turcia fiind, la rândul ei, extrem de iritată de sprijinul acordat kurzilor de către americani în Siria, precum și de refuzul Washingtonului de a-l extrăda pe clericul Fethullah Gulen, considerat de Erdogan principalul său inamic. Nici amenințarea unei eventuale apropieri față de Rusia și China nu mai pare să aibă un impact devastator, din moment ce Turcia cumpără deja sistemul S-400 de la ruși, iar proiectele Ankarei cu Beijingul în infrastructură sunt, oricum, în plină derulare. Amenințarea cu ieșirea din NATO, aruncată de grupurile de presiune pro-Erdogan, pare și mai puțin probabilă. Nicicând în istorie, o țară nu a părăsit o alianță militară de anvergura NATO pentru utilizarea unui cuvânt referitor la un eveniment petrecut cu mai mult de 100 de ani în urmă. În schimb, integrarea Turciei în UE pare o utopie, în condițiile în care țara este condusă de un regim autoritar, iar libertatea de expresia este aproape inexistentă, în timp ce toți criticii lui Erdogan continuă să umple închisorile din țară.
Extremismul islamic
Mai mult, Turcia a reușit să calce simultan pe coadă două state membre ale UE și NATO, Grecia și Franța. În ultimul caz, Ankara a demonstrat chiar că și-a extins capacitatea de a pune în practică unele dintre amenințări, orchestrând o criză de anvergură cu Franța, în care a profitat de scandalul publicării unor caricaturi cu Profetul Mahomed pentru a exacerba tensiunile pe tema extremismului islamic și pentru a-i construi lui Erdogan imaginea de campion al Islamului. Cel puțin unul dintre atacurile teroriste comise în ultimele luni în Franța a avut loc pe fondul acestor tensiuni. De altfel, foarte probabil, Turcia va juca în continuare pe cartea extremismului islamist în Europa. Ankara a amenințat deja că le va da drumul refugiaților aflați pe teritoriul său în Europa, dacă UE nu plătește Turciei o sumă mai mare. Între timp, potrivit presei internaționale, turcii îi radicalizează pe refugiați și îi trimit pe aceștia să lupte ca mercenari. Ankara a jucat un rol-cheie, de intermediar, pentru membrii organizației teroriste Stat Islamic din Europa, oferindu-le acestora inclusiv o bază de radicalizare.
Evident, Turcia ar fi urmat această traiectorie, indiferent dacă SUA ar fi recunoscut sau nu genocidul armean.