Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În funcție de zonă, obiceiurile diferă, dar se regăsesc și foarte multe elemente comune ale acestora, mai ales în preajma Crăciunului și a Anului Nou. Masca întruchipează, în tradițiile românești, răul adunat pe o față hâdă, pentru a fi alungat din comunitate. Jocurile de rol ale colindătorilor au foarte multe elemente care țin de șamanismul local, dar au fost asimilate, în sute de ani, tradițiilor creștine, coexistând și completându-se reciproc.
Jocul Urșilor este spectaculos, se practică în special în zona Moldovei, dar e de dată recentă, deși pare a fi o tradiție seculară. Și în Moldova este diferit de la o zonă la alta, atât din punct de vedere al urăturilor, cât și al modului de a crea costumele și chiar al perioadei în care se practică obiceiul. Este un eveniment care angrenează comunitatea și se poate întâlni la Comănești, în apropiere de Bacău, la Dărmănești, Asău, Dofteana și din satele din împrejurimi, de pe Valea Trotușului.
În general, este specific zonei Bacăului, iar cetele de colindători tineri din mai multe localități l-au preluat și îl joacă înainte de Crăciun.
În localitățile Larga și Cucuieți, dar și la Ilișești, în județul Suceava și în alte comunități din nordul Moldovei se îmbină cu Mascații. Jocul Ursului era specific Ajunului Anului Nou, dar s-a extins pe o perioadă mai lungă, legând Crăciunul de trecerea în noul an, pentru că s-a făcut legătura între ceata de urători care practică jocul și celelalte obiceiuri ale colindatului, dedicate vestirii Nașterii Domnului Iisus.
Urătorii sunt deghizați în urși sau interpretează roluri de ursari, fluierari și toboșari, imitând trupele de ursari care umblau cu animalele în lanțuri și le forțau să danseze, uneori pe jar. Trupele de urși și ursari se pot combina cu Mascații sau cu Irozii, în unele zone. Originea jocului este asociată de unii cercetători cu trupele de ursari nomazi din perioada medievală, iar locul din care provine jocul pare a fi Rusia, unde puii de urs au fost capturați, timp de secole, pentru a fi folosiți ca urși dansatori care însoțeau muzicienii de tavernă (skomorokhi).
De la animalul viu, la mască
Urșii dansatori au fost răspândiți în toată Europa, din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea. Modul în care a evoluat Jocul Urșilor în perioada sărbătorilor de Crăciun și de Anul nou arată o îmbinare între acest obicei și Jocul Caprei, în unele comunități combinându-se cu Urătorii și cu Mascații. Jocul Caprei are origini românești mult mai vechi, fiind specific în unele regiuni pentru Anul Nou și zilei de Sfântul Vasile, iar în altele sunt specifice Ajunului Crăciunului și primei zile de Crăciun.
Citește pe Antena3.ro
Dansul cu animale vii a fost interzis în comunism, dar obiceiul s-a păstrat, modificându-se: ursul a fost înlocuit cu un costum făcut dintr-o blană de animal, pe care o îmbracă cei care își însușesc rolul acestuia.
În Bucovina, în această perioadă, Jocul Ursului se combină cu alte obiceiuri, precum Capra, Monegeasca, Căiuții, Dama, Jidăucuța, Căldărăreasca, Jocul flăcăilor, Urătura și Țănțăroiul. În perioada contemporană, multe dintre aceste obiceiuri au început să se practice imediat după Ignat, pentru a câștiga timp și a prelungi perioada de colindat.
Enigmele cetelor de colindători
În unele sate din zona de deal a Văii Trotușului, masca de urs este făcută din piei de vițel și de oaie. De la o zonă la alta, obiceiul este contaminat cu alte tradiții specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, mai ales cele care au legătură cu ideea de confruntare a cetelor de colindători: „încontrarea cetelor” sau „ceata cetelor”. În acest punct nodal al tradițiilor s-a produs un amestec între colindatul din Ajunul Crăciunului și Jocul Ursului.
Cetele nu primeau fete sau femei, conform tradiției, dar astăzi sunt din ce în ce mai multe grupuri mixte din care pot face parte și fetele. Întrecerea cetelor de colindători e specifică și Țării Făgărașului. Toate aceste obiceiuri au devenit creștinești, deși originile lor sunt în perioada precreștină, fiind adaptate permanent.
Pregătirile pentru colindat
Cetele de flăcăi se strângeau încă de la Sfântul Nicolae, pentru a se pregăti de colindat în Ajunul Crăciunului, din casă-n casă, în special la cei care au fete de măritat. Încă sunt zeci de astfel de cete în Țara Făgărașului, Brașov, Mărgineni și în alte localități din centrul României.
Este spectaculos Jocul urșilor din localitățile Dărmănești, Asău, Dofteana și din satele de pe Valea Trotușului, pentru că a evoluat de la un simplu obicei la un spectacol complex, care implică mai multe comunități și se desfășoară pe durata mai multor zile, consecutiv.
Spectacolul de la Dărmănești a devenit loc de pelerinaj pentru oameni din alte județe ale țării. Jocul de la Dărmănești era deja mediatizat încă din perioada comunistă, din anii ’70, iar unii cercetători îl consideră foarte vechi, avându-și originile în Neolitic.
Organizarea cetelor care participă la Jocul Ursului se face în funcție de satul din care provin flăcăii și în funcție de vârsta participanților. Rolul ursului mic va fi interpretat de copii, cel al ursului mijlociu, de adolescenți, iar urșii mari sunt interpretați bărbații între 18 și 30 de ani. Ordinea este până la urmă instituită de Irozi, iar la finalul jocului ritualic se prind în horă Urșii, Măștile, Toboșarii, Irozii și celelalte personaje.
Elemente care purifică
Apar și alte elemente specifice ritualurilor de alungare a spiritelor rele, precum bățul sau bâta. Tot prin contaminare, Jocul Urșilor se împletește și cu bătăile rituale dintre cete, iar obiceiul are elemente comune cu dansurile călușarilor, care s-au păstrat în Oltenia și care conțin un ritual șamanic de alungare a bolilor, de vindecare și de aducere a prosperității în comunitate.
Și în Banat, în localităţile de pe Valea Almăjului, în Ajunul Crăciunului, cetele de colindători folosesc un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare, care e lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele.
În Dobrogea regăsim „Struţul”, un obicei similar cu „Capra”, însă în zilele noastre au pătruns și aici toate celelalte obiceiuri din restul României. Și în satele dobrogene se strâng cetele de flăcăi încă de la Sfântul Nicolae, pentru a se pregăti de colindat în Ajun.
În unele sate din zona Munţilor Măcinului, există „Oleleul” în cetele de feciori, personajul care în timpul colindatului intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de trei ori, apoi o veghează. Este echivalentul vătafului și al șamanului care alungă spiritele rele și pe care îl regăsim în Jocul Călușarilor din Oltenia.
În zona Măcinului, Oleleul e îmbrăcat în cojoc din piele de oaie şi poartă un buzdugan şi o sabie din lemn, în locul bățului sau al bâtei din celelalte ritualuri similare. Tot în Dobrogea există „Moşoii”, similari cu Mascații din zona Moldovei, având același rol purificator, de alungare a duhurilor rele. Se mai întâlnește acest obicei străvechi, tot precreștin, la Luncaviţa, în nordul județului Tulcea.
