Cunoaștem cu toții clasicul aforism potrivit căruia „Cine nu cunoaște istoria e condamnat să o repete”. Trăiam însă cu senzația că el se referă la cicluri lungi ale istoriei și la episoade de durată mare ale memoriei colective. În nici un caz nu mă gândeam că ar putea fi valabil în interiorul unei aceleași generații, ba chiar în cursul unei vieți individuale de om, și nu o dată, ci de mai multe ori.
Cum însă ritmul schimbărilor sociale, în bine sau în rău, pare că accelerează progresiv cel puțin de la al Doilea Război Mondial încoace, nu e deloc de mirare că istoria ajunge să se repete frecvent. Ceea ce este de-a dreptul deprimant, căci înseamnă că forța memoriei și învățării colective se diminuează tot mai mult. Ritmul repetării greșelilor devine tot mai alert. Parcă vrem să confirmăm la nesfârșit o definiție clasicizată a nebuniei: tot facem aceleași lucruri și așteptăm, în mod absurd, rezultate diferite.
La suprafață, societatea pare însă că și-a schimbat obiceiurile față de acum 10 ani. Însă și acum 10 ani, schimbările păreau radicale față de cei 10 ani de dinainte, și tot așa. Rămâne însă o constantă parcă de neșters: sărăcia. Care, bineînțeles, are drept cauză repetarea ciclică a unor politici economice greșite fără să se tragă nici un fel de învățăminte din erorile trecutului. Să fie vorba într-adevăr de nebunie?
Oricât de conspiraționist ar suna, mai degrabă avem de-a face cu o incapacitate de învățare premeditată de la vârf. Învățarea se bazează pe memorie, iar memoria se consolidează prin educație de calitate. Un om educat e capabil să vadă cu limpezime ce se schimbă și ce rămâne constant în istoria socială, să deslușească un pattern al repetării istoriei. Acest lucru are însă un potențial subversiv, pentru că urmarea logică a sesizării patternului este revendicarea de reforme reale, de natură să zguduie status-quo-ul.
Tocmai de aceea, pentru deținătorii puterii nu rentează o memorie colectivă puternică și bine educată. Pentru ca societatea să devină incapabilă să învețe din greșelile trecutului, educația trebuie subminată. Ea trebuie să devină superficială, tot mai orientată spre aparențe și superfluu. Ceea ce nu este deloc complicat, în era inflației de comunicare și marketing și a penuriei de conținut, a Facebook, Twitter și Tik-Tok.
Să nu ne mirăm, deci, dacă peste încă 10 ani vom fi tot săraci.