Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au făcut marți dimineața 14 percheziții domiciliare în București și în județul Ilfov într-un dosar penal ce are ca obiect furtul de produse electronice dintr-un depozit situat în sectorul 3, fapte săvârșite în luna ianuarie a acestui an.
Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane, pe baza unei înțelegeri prealabile, ar fi pătruns, de mai multe ori în depozit, prin forțarea ușilor, sustragând produse electronice în valoare de aproximativ 140.000 de lei.
În urma perchezițiilor efectuate, 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 56 de ani, au fost depistați și urmează să fie duși la audieri.
De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe probe și mijloace de probă, precum și aparatură electronică susceptibil a fi sustrasă din depozitul situat în sectorul 3.
Cercetările în acest caz sunt continuate de Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
(sursa: Mediafax)