Jurnalul.ro Ştiri Locale Șase persoane din Olt au făcut cumpărături cu cardurile altora

Șase persoane din Olt au făcut cumpărături cu cardurile altora

de Redacția Jurnalul    |   

Șase persoane din Milcov, județul Olt, sunt cercetate pentru că au făcut operațiuni financiare în mod fraudulos și pentru accel ilegal la un sistem informatic și furt, după ce au folosit carduri care nu le aparțineau pentru a face cumpărături atât în țară, cât și în străinătate.

Poliţiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au făcut trei percheziţii în comuna Milcov, judeţul Olt, într-un dosar penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, la persoane bănuite de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și furt.

Din cercetări a rezultat că la data de 16 octombrie, persoane necunoscute au sustras două carduri bancare, cu care ar fi efectuat tranzacţii financiare frauduloase, în valoare de 14.000 lei, la comercianţi de pe raza municipiului Slatina, precum şi on-line la comercianţi din afara ţării, respectiv Shein, Wish, Zalando, etc.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt transmtie, miercuri, că în urma percheziţiilor efectuate au fost descoperite şi ridicate pentru continuarea cercetărilor, bunurile despre care se crede că au fost fost folosite la comiterea faptelor, precum şi bunuri ce ar fi provenit din comiterea faptelor.

De asemenea, șase persoane au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea a două dintre persoane pentru 24 ore.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: olt carduri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri