Jurnalul.ro Ştiri Externe Scurgere de lavă pe vulcanul Etna: Aeroportul din Catania limitează numărul zborurilor de sosire

Scurgere de lavă pe vulcanul Etna: Aeroportul din Catania limitează numărul zborurilor de sosire

de Redacția Jurnalul    |   

Aeroportul din Catania, un oraş situat pe insula italiană Sicilia, a anunţat că a redus numărul zborurilor de sosire duminică, din cauza unei scurgeri de lavă şi a fumului emis de Etna, cel mai mare vulcan activ din Europa, informează AFP.

"Din cauza activităţii vulcanice din această dimineaţă", zborurile de sosire au fost reduse la şase pe oră, au anunţat reprezentanţii aeroportului pe site-ul acestuia.

"Pasagerii sunt rugaţi să verifice starea zborului lor contactând compania aeriană pentru care au optat, dacă este necesar", au precizat oficialii celui mai aglomerat aeroport din Sicilia, care se află la baza vulcanului Etna.

De două ori în luna iulie, Aeroportul din Catania şi-a suspendat toate zborurile după mai multe erupţii care au proiectat cenuşă vulcanică pe pistele sale de aterizare.

Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie din Italia a semnalat "o fântână de lavă" care ţâşnea din vulcanul Etna duminică dimineaţă, însoţită de "un nor vulcanic" care se dispersează înaintând spre est şi sud-est.

Cu o înălţime de 3.324 de metri, Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa. El a intrat cu regularitate în faze de erupţie în ultimii 500.000 de ani.

AGERPRES

Subiecte în articol: scurgere lava etna aeroport
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri