Jurnalul.ro Ştiri Externe Scurgerile de gaze din conducta Nord Stream 2 au încetat

Scurgerile de gaze din conducta Nord Stream 2 au încetat

Agenția daneză pentru energie a anunțat că una dintre cele două conducte de gaze naturale rupte în Marea Baltică pare să nu mai aibă scurgeri, relatează CBS News.

Agenția a anunțat sâmbătă pe Twitter că a fost informată de compania care operează conducta Nord Stream 2 că presiunea pare să se fi stabilizat.

„Acest lucru indică faptul că scurgerile de gaze în această conductă au încetat”, a precizat Agenția daneză pentru energie.

Exploziile care au avariat gazoductele Nord Stream I și 2 în această săptămână au dus la scurgeri uriașe de metan.

Președintele rus Vladimir Putin a acuzat vineri Occidentul de sabotarea conductelor construite de Rusia, acuzație negată vehement de Statele Unite și aliații săi.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nord stream scurgeri de gaze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri