Vizita în SUA a generalului Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării din România, a început luni și va dura până în 9 noiembrie.
În program sunt planificate întrevederi cu președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, șefii categoriilor de forțe, precum și cu reprezentanți ai unor think-tank-uri din domeniul securității.
„Vizita șefului Statului Major al Apărării se înscrie în cadrul acțiunilor de consolidare susținută a cooperării militare cu SUA. Relațiile solide de colaborare existente între cele două armate se subsumează obiectivelor Parteneriatului Strategic dintre țara noastră și SUA, urmărind interesele naționale ale României de promovare a stabilității în Europa”, transmite Ministerul Apărării.
În marja vizitei, generalul Daniel Petrescu are incluse și întâlniri cu adjunctul general al Gărzii Naționale din Alabama, partener al Armatei României în cadrul programului „State Partnership”, precum și cu militarii români aflați la post în comandamentele din Tampa, Florida.