Jurnalul.ro Ştiri Justitie Senatul a aprobat Legea offshore. Beneficiile sunt împărţite

Senatul a aprobat Legea offshore. Beneficiile sunt împărţite

Senatul a aprobat ieri Legea offshore, după ce membrii Comisiei pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senat au dat raport favorabil cu amendamente proiectului de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore. Proiectul fusese retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Klaus Iohannis. Votul decisiv va fi dat miercuri, în Camera Deputaţilor.

Principalele amendamente adoptate, propuse de PSD, se referă la posibilitatea ca investitorii să-şi deducă banii din investiţia făcută şi la preţul de referinţă. Potrivit legii, statul român va avea beneficii majore de 50% din producţia de gaze, care vor tranzacţionate pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, în plus faţă de redevenţe.

Companiile care vor exploata gazele din Marea Neagră vor putea să-şi deducă maximum 60% din valoarea veniturilor suplimentare la investiţia făcută 
 

„S-a prevăzut în plus un impozit pe venitul suplimentar, care poate merge până la 13,2 miliarde de dolari. Statul român va avea aceleaşi beneficii majore, şi anume 50% din producţia de gaze, care se va tranzacţiona pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, care vine în plus faţă de redevenţe. A treia chestiune care a fost eliminată de fapt la Camera Deputaţilor: nu se îngheaţă fiscalitatea generală, ci doar regimul fiscal specific pentru offshore, respectiv redevenţa respectivă şi impozitul pe venitul suplimentar”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea. 

Deducerea nu afectează sumele încasate de România

„Problema se pune dacă investiţiile se deduc într-o perioadă mai lungă sau într-o perioadă mai scurtă, neavând niciun fel de influenţă a sumelor pe care statul român le va câştiga datorită legii respective. Asta e de fapt toată discuţia, şi anume dacă se pune limita de 60% din venit, până la care se poate deduce investiţia în perioada de referinţă respectivă - lună, an şi aşa mai departe - sau 60% din impozitul pe venitul suplimentar. Şi într-un fel, şi în altul discutăm de aceeaşi sumă care se deduce şi de aceeaşi sumă care rămâne la statul român”, a spus Dragnea. 



 

 

Subiecte în articol: legea offshore
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri