În cadrul evenimentului, Senatul Științific va prezenta rezultatele proiectului de cercetare „Harta Longevității în România”. Această cercetare transdisciplinară, realizată de experți în medicină, sociologie și psihologie, reflectă locurile din România unde oamenii trăiesc mai mult decât media națională și într-o stare de sănătate optimă. În cadrul expoziției, experți participanți la proiect vor dezvălui publicului ce factori contribuie la longevitatea românilor și cum putem aplica aceste descoperiri în viața de zi cu zi.
Printre personalitățile importante care vor participa la Longevity Expo Forum Fest se numără Alexandru Vladimir Ciurea, renumit neurochirurg și membru de onoare al Academiei Române, dar și Andrea Maier, Director al Center of Healthy Longevity de la Universitatea din Singapore, unul dintre cele mai importante centre de longevitate din lume, dar și colaborator și speaker al conferințelor de longevitate organizate de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu. Aceștia vor discuta despre ultimele cercetări în domeniul calității vieții la vârste înaintate. Publicul va avea ocazia să interacționeze direct cu acești experți și să asiste la discuții de impact despre prevenția bolilor și promovarea unui stil de viață sănătos.
Cei prezenți la eveniment vor avea ocazia să participe la „Tombola Longevității”, organizată de Senatul Științific, unde pot fi câștigate premii importante precum un test de nutrigenetică și suplimente nutriționale valoroase. Această tombolă aduce un plus de interacțiune cu publicul și oferă oportunitatea de a testa soluții pentru prelungirea vieții active.