Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep a demolat-o pe Anett Kontaveit şi s-a calificat în semifinalele turneului Australian Open

Simona Halep a demolat-o pe Anett Kontaveit şi s-a calificat în semifinalele turneului Australian Open

Jucătoarea română Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a spulberat-o pe estoniana Anett Kontaveit cu 6-1, 6-1, miercuri, la Melbourne.

Halep a atins pentru a doua oară semifinalele la Melbourne după o victorie rapidă, în doar 53 de minute, în faţa unei adversare aflate la cel mai bun rezultat din carieră la un Grand Slam.

Halep a controlat meciul de la un capăt la altul, a jucat calm, a construit inspirat şi nu i-a lăsat nicio şansă adversarei, care a părut apăsată de miza meciului.

Kontaveit (24 ani, 31 WTA) a început foarte bine, cu un ghem luat la zero, dar apoi Halep a dominat ostilităţile şi a câştigat 11 ghemuri la rând. Baltica a mai câştigat un ghem în actul secund, la 5-0, pentru Simona, care a încheiat în stil de campioană, cu un as.



Halep, care nu a pierdut niciun set anul acesta la Melbourne, a avut 5 aşi şi a făcut o dublă greşeală, a avut un procentaj ridicat la primul serviciu (78% faţă de 48%), în timp ce la al doilea a fost egalitate (44%). Românca a fructificat 5 mingi de break din 11 oportunităţi, iar Kontaveit a ratat singura şansă de care a beneficiat.

Estoniana a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 15-12, dar şi mai multe erori neforţate, 15-10.

Halep (28 ani), a patra favorită, a câştigat clar şi primele sale două meciuri cu Kontaveit, în 2017, în turul al treilea la Miami, cu 6-3, 6-0, şi în sferturi la Roma, cu 6-2, 6-4.

Simona Halep, finalistă la Melbourne în 2018, şi-a asigurat un cec de 1.040.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA.

Adversara Simonei din penultimul act va fi spaniola Garbine Muguruza (26 ani, 32 WTA).
AGERPRES

Subiecte în articol: Simona Halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri