Jurnalul.ro Sport Sporturi Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Cincinnati

Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale în valoare de 2.536.154 dolari, după ce a învins-o pe britanica Johanna Konta, cu 6-4, 7-6 (1).

Halep a reuşit să câştige într-o oră şi 50 de minute, în premieră în circuitul WTA în faţa britanicei.

Simona a început cu dreptul (1-0), dar apoi a cedat următoarele două ghemuri (1-2). Halep a legat apoi patru ghemuri la rând, pe fondul unui joc foarte strâns, ajungând la 5-2. Românca i-a permis adversarei să se apropie la 5-4, ratând o minge de set, dar a încheiat primul act cu un break la zero (6-4).

Konta (26 ani, 7 WTA) a debutat în setul al doilea cu break, însă a urmat o nouă serie splendidă de patru ghemuri a Simonei (4-1), care apoi a condus cu 5-2. Halep a ratat două mingi de meci la 5-3, iar apoi Konta a restabilit egalitatea, 5-5. Britanica a fost aproape să preia conducerea, dar Simona a salvat două mingi de break şi a făcut 6-5. Halep a avut apoi 40-0 pe serviciul britanicei, dar a ratat cele trei noi mingi de meci şi jocul a ajuns în tiebreak. Halep a dominat tiebreak-ul, adjudecat cu 7-1.

Halep (25 ani) a avut 3 aşi în acest meci, a făcut două duble greşeli, salvând 13 din cele 17 mingi de break create de Konta. Românca a avut 15 winners şi a comis 17 erori neforţate.

De partea cealaltă, Konta a adunat 4 aşi, a făcut o dublă greşeală, a salvat 6 din cele 11 mingi de break, a reuşit 26 de mingi direct câştigătoare, dar a făcut şi 34 de erori neforţate.

Scorul meciurilor directe dintre Halep şi Konta este acum de 3-3. Konta s-a impus în 2015 la Wuhan, în optimi, cu 6-3, 3-6, 7-5, anul acesta, la Miami, în sferturi, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2, şi la Wimbledon în sferturi, luna trecută, cu 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4. În afara victoriei de la Cincinnati, Simona a mai obţinut două succese în Fed Cup, cu 6-1, 6-3, pe 23 aprilie, la Mamaia, şi în 2014, la Budapesta, cu 6-1, 6-4. Cele două au mai disputat anul acesta un meci demonstrativ, la turneul Tie Break Tens, unde Halep s-a impus cu 10-2.

Românca şi-a asigurat un cec de 128.330 dolari şi 350 de puncte WTA, urmând să joace în penultimul act cu americanca Sloane Stephens, care a dispus în sferturi cu 6-1, 7-6 (3) de germanca Julia Goerges. Halep are 4-2 în meciurile directe cu Stephens (24 ani, 151 WTA), câştigând ultimele trei meciuri, cel mai recent acum două săptămâni, la Washington, în primul tur, cu 7-6 (3), 6-0.

Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în faţa Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber.
AGERPRES

Subiecte în articol: simona halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri