Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a declarat că ştie cum joacă viitoarea sa adversară din optimi de la Australian Open, belgianca Elise Mertens, dar ştie ce are de făcut în meciul contra ei.
"Am jucat de mai multe ori, destul cât să ştiu cum joacă şi ce trebuie să fac împotriva ei. Voi fi pregătită pentru acest meci. Va trebui să lupt. Chiar dacă ea joacă foarte bine, voi fi pregătită pentru asta. Ea luptă până la final, nu renunţă niciodată. Are in joc bun, joacă repede, aproape de linia de fund'', a declarat Halep, după ce a învins-o în turul al treilea pe kazaha Putințeva cu 6-1. 6-4.
"Mă aşteptam la un astfel de meci", a mai spus Halep, a patra favorită la Melbourne, după victoria de sâmbătă. "Ştiam cum joacă (Putinţeva), însă a jucat mai tare pe forehand decât mă aşteptam. Ştiam că trebuie să atac pe serviciul ei, să servesc bine, deoarece returnează foarte bine'', a adăugat românca de 28 de ani.
"Cred că mi-am îmbunătăţit serviciul, iar returul arată destul de bine, vin la fileu, mi-am inclus câteva scurte în jocul meu, deci e un mare pas înainte. Sunt mulţumită de jocul meu'', a comentat campioana de la Wimbledon.
Halep şi Mertens au jucat ambele semifinale în 2018 la Melbourne, belgianca fiind învinsă de daneza Caroline Wozniacki, iar românca a trecut de germanca Angelique Kerber, pierzând apoi finala.
Halep o conduce cu 2-1 pe Elise Mertens (24 ani, 17 WTA) la meciurile directe. Halep a câştigat primele două întâlniri, în 2018, în optimi la Roland Garros (6-2, 6-1) şi în turul al doilea la Madrid (6-0, 6-3), belgianca impunându-se în 2019 în finala de la Doha cu 3-6, 6-4, 6-3.
Martens a învins-o sâmbătă în turul al treilea la Melbourne pe americanca CiCi (Catherine) Bellis cu 6-1, 6-7 (5), 6-0.