Simbolul succesului şi harului în fotbal, învestit de Regină cu titlul de Sir, cel care a purtat pe aripi de glorie peste 25 de ani o echipă ca Manchester United, la cei peste 75 de ani ai săi a suferit un accident vascular cerebral în forma gravă de hemoragie în creier şi a intrat în comă. Norocul arată totuşi uneori o iubire neaşteptată pentru oamenii de excepţie, devotaţi până la sacrificiu muncii lor, şi medicii au intervenit rapid, au reuşit să oprească sângerarea şi au înlăturat bălţile de sânge care de obicei omoară neuronii. Când şi-a revenit, miraculos, când a deschis ochii coborând printre cei vii, marele antrenor şi manager Ferguson a rostit nişte vorbe greu de explicat. A răbufnit toată viaţa închinată fotbalului în primele cuvinte la trezirea din moarte: Sir Alex Ferguson a întrebat care a fost scorul unui meci de divizia a treia. Era o partidă importantă pentru echipa unui orăşel unde manager al clubului era fiul celebrului antrenor al lui Manchester United. Sufletul de tată şi inima de conducător total de fotbal şi-au dat mâna şi prima frază la revenirea de pe hotarul morţii a fost chintesenţa unei vieţi dăruite unui vis pe gazon. În clipele acelea, de pe hotarul ceţos dintre viaţă şi moarte, cei recuperaţi povestesc lucruri misterioase, unii simt cum sufletul se înalţă din piept şi din tavan observă tot ce se întâmplă cu corpul lor, alţii se destăinuie că au parcurs un tunel de lumină, revăzând frânturi de viaţa lor. Vă daţi seama că, în ambele stări, la Sir Alex Ferguson totul a fost iubire nestăvilită pentru fotbal.
Când ţăranul patriot din comuna Ibăneşti, Mihăilă Cofariu, s-a întors printre cei vii din coma de 10 zile, timp în care de trei ori chirurgii îl operau plângând când extrăgeau zecile de aşchii de os străpungând creierul în urma izbiturilor de fiară ale celor care l-au călcat în picioare la Târgu Mureş, românul crescător de animale a zărit-o ca prin abur pe nevasta sa, care l-a vegheat şi primele vorbe au fost: “Nastasie, e linişte-n Ardeal?”. În discuţia pe patul de la terapie intensivă, Cofariu mi-a istorisit că dădea apă la văcuţă când au bătut clopotele în Ibăneşti. El şi ceilalţi săteni au pornit spre Târgu Mureş, unde etnicii maghiari erau în stradă; abia a păşit pe trotuar şi l-au buşit în cap cu o cărămidă, n-a mai fost conştient când l-au călcat în picioare, l-au izbit cu bâte, l-au înţepat cu lemne ascuţite pe un om care agoniza. Mâini urâte ale grangurilor suprastatali se jucaseră pe harta României cu intenţia de a o dezmembra. S-a manipulat cum că victima linşată ar fi ungur şi la spital se înghesuiau televiziunile occidentale. Când s-a dovedit că era românul Cofariu, doar doi muncitori îl vizitau aducându-i un sufertaş cu supă şi un pepene rece.