Ministerul rus al Apărării a anunţat că a atacat un sistem Patriot cu o rachetă hipersonică de tip Kinzhal, în cursul bombardamentelor efectuate asupra Kievului în cursul nopţii de luni spre marţi.
Un oficial american a declarat, sub protecţia anonimatului, că sistemul Patriot probabil a fost avariat, nu distrus, după atacul armatei ruse. Specialiştii americani vor stabili dacă sistemul antiaerian şi antibalistic va putea fi reparat.
Un oficial din cadrul Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă a transmis că întrebările presei despre incident trebuie adresate Administraţiei de la Kiev.
Autorităţile ucrainene au susţinut, marţi dimineaţă, că au interceptat toate cele şase rachete hipersonice lansate de Rusia. Însă oficialii ucraineni au refuzat să răspundă cum a fost avariat sistemul Patriot. "Nu facem comentarii pe această temă", a declarat un oficial ucrainean.
Ucraina are în prezent două sisteme Patriot, unul donat de Statele Unite, iar altul de Germania în colaborare cu Olanda.
(sursa: Mediafax)