Jurnalul.ro Ştiri Social Situație DRAMATICĂ în România. Pe ultimul loc în UE la calitatea vieții

Situație DRAMATICĂ în România. Pe ultimul loc în UE la calitatea vieții

România se află locul 44 din 168 de țări în privința calității vieții în 2021, poziție care o plasează pe ultimul lor din UE, arată Indicele de Progres Social 2021 privind calitatea vieții și bunăstarea socială, realizat de organizația Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte

Astfel, țara noastră are 78,41 de puncte din 100, un scor ușor mai ridicat față de anul precedent, avansând cu un loc, și se regăsește în rândul țărilor din a treia categorie din clasament, după Argentina, Ungaria și Bulgaria.

Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 168 de țări, în baza analizei a trei dimensiuni principale, respectiv nevoile de bază - hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală, bunăstare - acces la educație de bază, informații și comunicații, sănătate și bunăstare, calitatea mediului și oportunități - drepturi personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată.

În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în 6 categorii, în mod descrescător.

În clasamentul mondial, România se află în primele 50 de state la toate cele trei categorii analizate, nevoi de bază (41), oportunități (45) și bunăstare (locul 50). Cele mai bune punctaje au fost pentru acces la comunicații și informații (35), siguranță personală (l38), drepturi personale (41) și acces la educație avansată (43). Cele mai slabe scoruri au fost la incluziune (85), sănătate și bunăstare (81) și acces la educația de bază (73).

Pe primele locuri sunt Norvegia, Finlanda și Danemarca, iar pe ultimele, Ciad, Republica Centrafricană și Sudanul de Sud. În UE, conduc Finlanda (2), Danemarca (3) și Suedia (7). Din Europa Centrală și de Est, pe cele mai bune poziții sunt Estonia (21), Cehia (22), Slovenia (26), Lituania (27), Slovacia (33), Letonia (34), Polonia (35), Croația (36), Ungaria (42), Bulgaria (43) și România (44).

Țările care au un venit mai mare înregistrează cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră. Australia (11) și SUA (24) sunt printre cei mai mari emițători de gaze cu efect de seră. Dar Suedia (7) și Costa Rica (38) emit gaze cu efect de seră la niveluri relativ scăzute. ie în timpul pandemiei de COVID-19.

 

Subiecte în articol: calitatea vietii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri