Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, are plăcerea să anunțe premiera spectacolului Sonată de toamnă de Ingmar Bergman (traducerea: Monica Andronescu), o montare în premieră pe țară, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu. Din distribuție fac parte: Victoria Cociaș, Laura Vasiliu, Sorina Ștefănescu și Dan Bordeianu. Decorul este semnat de Ștefan Caragiu, costumele, de Alexandra Mâzgăreanu, iar muzica originală, de Alexandru Suciu. Reprezentația este programată sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 18.00, la Sala George Constantin.
Una dintre cele mai cunoscute creații ale lui Ingmar Bergman, Sonată de toamnă vorbește azi, într-o interpretare cutremurătoare, despre suferință, despre feminitate, despre depresie, despre asumare, despre pierderi irecuperabile și, mai ales, despre (NE)IUBIRE. O pianistă celebră își vizitează fiica, soția unui pastor, într-un sat pierdut de lume, după mulți ani în care nu s-au văzut. Viața a trecut peste fiecare dintre ele, în acești șapte ani în care au stat departe fiecare a trăit momente teribile, momente importante, momente ultime, la care cealaltă n-a avut acces, iar întâlnirea lor, care durează o zi și-o noapte, scoate la iveală umbrele și traumele trecutului, dezvăluie, ca un tăvălug, cioburi de suferință care taie ascuțit și așază, cu cruzime, oglinda în față.
Film-capodoperă, considerat „cântecul de lebădă” al lui Ingrid Bergman, Sonată de toamnă este, de altfel, singura colaborare a celor doi mari creatori: Ingmar Bergman și Ingrid Bergman. Povestea se înscrie în preocupările permanente ale celebrului regizor: sondarea trecutului, relația cu părinții, traumele copilăriei, explorarea feminității, căutarea iubirii.
Versiunea lui Alexandru Mâzgăreanu, atât de actuală într-o lume care-și caută din ce în ce mai mult reperele, este ca o operație pe cord deschis. Sondează cu finețe relația teribil de fragilă dintre patru ființe umane, care încearcă să se regăsească.
Alexandru Mâzgăreanu, regizor:
Mă aflu într-un moment în care mă interesează să explorez tema trecutului care te marchează, traumele copilăriei, care sunt ca niște cicatrici deschise, răni pe care trebuie să le duci toată viața, dacă nu reușești să te cunoști, să înțelegi și să treci peste... M-a interesat să explorez în acest spectacol felul în care lipsa de iubire creează traume care se dau mai departe din generație în generație; nevoia permanentă de iubire și faptul că fiecare dintre noi rămâne copil indiferent de vârsta la care ajunge... Eram student când am văzut prima dată filmul lui Bergman și m-a frapat foarte tare povestea. Am rămas în minte cu imaginea celor două, Charlotte și Eva, în scena de la pian, când mama practic o umilește pe fiică. Și încă de-atunci m-am gândit ce interesant ar fi de transpus în teatru povestea asta. Dar mult timp a rămas doar un gând. Anul trecut mi-a revenit în minte și m-am gândit că ar fi un pariu câștigător și pentru Teatrul Nottara, și pentru actori, mai ales că nu s-a făcut niciodată în România. Sonată de toamnă e o poveste despre adulți-copii care au nevoie de iubire.