Jurnalul.ro Ştiri Justitie SRTV, acţionată în judecată pentru contractele încheiate de şefa TVR

SRTV, acţionată în judecată pentru contractele încheiate de şefa TVR

Societatea Română de Televiziune - SRTV a fost acţionată în judecată de Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind pentru "contractele suspecte" încheiate de şefa TVR cu un fost partener de afaceri şi consilier personal, conform unui comunicat al organizaţiei sindicale.

"Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind a depus astăzi, 9 octombrie 2019, o cerere de chemare în judecată a conducerii Societăţii Române de Televiziune - SRTV, în urma refuzului acesteia de a preciza în ce constau serviciile contractate pentru Televiziunea Română de către casa de avocatură By The Law - Dumitrescu &Dinu precum şi care sunt sumele plătite acesteia. Avocatul Alexandru Dumitrescu, fost consilier al Doinei Gradea, preşedinte-director general al SRTV, a încheiat cu SRTV un contract de asistenţă juridică pentru consilierea directorului general, după cum susţine conducerea instituţiei în adresa nr. C/672/13.09.2019. Însă, aceasta nu a precizat ce servicii anume a prestat fostul consilier şi în ce cuantum, argumentându-se, în mod eronat, că aceste informaţii nu ar intra sub incidenţa Legii nr. 544/2001: 'SRTv a încheiat un contract de asistenţă juridică cu SPRL Dumitrescu şi Dinu având ca obiect activităţi specifice Legii nr. 51/1995 de acordare de consultanţă juridică specializată în activitatea de management a Directorului general al SRTV' - se arată în răspunsul semnat de şefa TVR", conform comunicatului.

MediaSind precizează că, potrivit OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare.

"După încheierea contractului cu SRTV, avocatul Dumitrescu a intrat, cum se spune, 'în pâine', publicând pe pagina sa de Facebook un răspuns primit de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, privind funcţionarea MediaSind în cadrul SRTV. Folosind tehnici securiste de manipulare, autorul postării oferă un text trunchiat, care nu conţine, de exemplu, întrebările adresate de minister instituţiei publice, aducând mai multe acuzaţii false şi denigratoare la adresa organizaţiei noastre, transmiţându-le angajaţilor TVR că s-au înscris într-o organizaţie fantomă, care ar fi încasat ilegal cotizaţia sindicală şi că toate reacţiile publice ale MediaSind de până acum au fost numai minciuni", se arată în comunicat.

În acest context, MediaSind a solicitat explicaţii oficiale Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale care "a demontat diversiunea conducerii SRTV" şi în răspunsul nr. 105/IM/07.08.2019, Ministerul Muncii a confirmat legalitatea funcţionării filialei MediaSind TVR în Televiziunea Naţională, precum şi legitimitatea organizaţiei de a-şi apăra drepturile membrilor din această instituţie publică de presă, arată sindicatul.

"Din nefericire, nu este prima dată când actuala conducere a Televiziunii Române face dovada dispreţului său faţă de angajaţi şi faţă de lege, motiv pentru care, în acest moment, pe rolul instanţei se află mai multe procese ce au ca obiect lipsa de transparenţă faţă de cheltuirea banului public, nerespectarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă, diminuarea drepturilor angajaţilor, precum şi lipsa de transparenţă în privinţa facilităţilor acordate sindicatului său de casă, SPUSTv. Nu în ultimul rând, în baza Rezoluţiei Adunării Generale, MediaSind TVR a depus mai multe plângeri penale împotriva conducerii", potrivit documentului citat.

MediaSind susţine că "atitudinea dictatorială" a şefei TVR, Doina Gradea, a fost de fiecare dată criticată în repetate rânduri de organizaţiile naţionale şi internaţionale ale lucrătorilor din mass-media, care au protestat şi au cerut Parlamentului de la Bucureşti să o demită de urgenţă de la conducerea instituţiei.

"Potrivit informaţiilor apărute în presă şi confirmate, relaţia Dumitrescu- Gradea este una mai veche, cei doi fiind parteneri de afaceri într-o firmă media. În ceea ce priveşte competenţa profesională şi conduita fostului consilier PDG, Raportul privind libertatea de exprimare în 2018 a Active Watch este concludent: Din Concluziile Comisiei de Etică din SRTV reiese şi modul în care consilierul PDG, avocatul Alexandru Dumitrescu, se raportează la activitatea jurnalistică din Televiziunea Naţională, asupra căreia îşi permite să facă aprecieri. În acest document se arată că Alexandru Dumitrescu consideră anormal demersul lui Dragoş Pătraru de a 'face anchete într-o instituţie publică', în condiţiile în care calificarea sa este de realizator al unei 'emisiuni de divertisment'. Mai mult, în concluziile Comisiei de Etică se notează: 'comentând cazul ipotetic evocat de dl. Pătraru al unei Ťpresiuniť exercitate asupra sa în privinţa conţinutului emisiunii, dl. Dumitrescu a susţinut că nu se poate vorbi de Ťpresiune la adresa unui jurnalistť, întrucât realizatorul Starea Naţiei are calitatea de Ťpartener de businessť al TVR; în replică, dl. Pătraru a atras atenţia că are încheiat cu TVR un contract de drepturi de autor ca jurnalist, ceea ce înseamnă că are ca prioritate slujirea interesul public", se arată în documentul citat.

Potrivit MediaSind, "comportamentul abuziv al fostului consilier a generat neplăceri unor angajaţi". Astfel, după publicarea concluziilor menţionate, în septembrie 2018, pe site-ul tvr.ro în secţiunea Comisiei de Etică - instituită încă din 2004 -, şefa Serviciului Conţinut Digital din TVR, Maria Grăjdan, responsabilă de publicarea documentelor online, a fost ameninţată cu concedierea de către consilierul PDG Alexandru Dumitrescu, care a acuzat-o de publicarea "fără temei legal" a documentelor comisiei. Ulterior, în urma presiunilor, jurnalista Maria Grăjdan a decis să demisioneze din funcţie.

"Pentru a stopa astfel de comportamente ciocoieşti faţă de angajaţi şi pentru a pune capăt abuzurilor Doinei Gradea şi ale camarilei sale, cerem Parlamentului României să demită actuala Administraţie şi să aducă în fruntea Televiziunii Române profesionişti neangajaţi politic, care să ofere dovezi de responsabilitate în cheltuirea banului public", se mai spune în comunicat.

AGERPRES

Subiecte în articol: srtv tvr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri