Jurnalul.ro Ştiri Externe Statuia care a distrus relaţiile dintre Osaka şi San Francisco

Statuia care a distrus relaţiile dintre Osaka şi San Francisco

Al treilea cel mai mare oraş din Japonia, Osaka, şi San Francisco au devenit oraşe înfrăţite, în 1957, ca parte a unui proiect derulat de Statele Unite ale Americii pentru a promova pacea între doi foşti inamici de război, scrie The Washington Post.

60 de ani mai târziu, această relaţie este pe punctul de a se rupe, iar cauza o constituie un grup statuar. Statuia comemorează “femeia de confort” străină – wianbu – cum erau numite în cel de-al Doilea Război Mondial femeile din Peninsula Coreeană care au fost forţate să devină sclave sexuale în bordelurile militare ale japonezilor.

Statuia a fost dezvelită în centrul oraşului San Francisco, în septembrie, cu foarte puţină fanfară în Statele Unite, însă a provocat furie la Osaka, unde primarul Hirofumi Yoshimura ameninţă că va pune capăt protocolului de colaborare cu San Francisco.

“Relaţia noastră de încredere a fost complet distrusă. Vom dizolva relaţia de înfrăţire”, a declarat primarul Yoshimura.

“ Cred că este vorba de ruşine. Ei întorc istoria cu susul în jos. Yoshimura o transformă într-o problemă geopolitică. Nu este aşa ceva. Este o chestiune legată de drepturile omului. Este o problemă globală a femeilor, lupta împotriva violenţei sexuale şi a folosirii femeilor ca obiecte sexuale într-o strategie de război”, a spus fosta judecătoare a Curţii Supreme din San Francisco, Julie Tang.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri