Jurnalul.ro Ştiri Externe Steagurile din campania prezidenţială a lui Donald Trump, fabricate în China

Steagurile din campania prezidenţială a lui Donald Trump, fabricate în China

Steagurile cu roşu, alb şi albastru pentru a doua campanie a lui Donald Trump, din 2020, sunt gata de îmbarcare, având tipărit pe ele mesajul “Keep America Great!”, potrivit The Guardian. Însă, aceste steaguri sunt făcute în estul Chinei şi pot fi afectate, curând, de tarifele impuse de Donald Trump, aflat într-o dispută comercială cu Beijingul.

La fabrica Jiahao Flag din Anhui, femeile lucrează la maşini de cusut pentru a realiza steagurile “Trump 2020”, de mărimea unor prosoape de plajă, în timp ce altele le împăturesc şi le pregătesc pentru livrare.

Fabrica a făcut aproximativ 90.000 de steaguri, din luna martie, potrivit managerului, Yao Yuanyuan, un număr neobişnuit de mare pentru o perioadă care, în mod normal, este caracterizată de comenzi mici, iar Yao crede că războiul comercial China-SUA este motivul pentru dimensiunea comenzii din această perioadă.

“Se pregătesc în avans, profită de faptul că tarifele nu au început să fie aplicate încă, de preţurile mici de acum”, a spus Yao.

Preţul unui steag este de un dolar, motiv pentru care nici măcar furnizorii campaniei lui Donald Trump, localizaţi atât în China, cât şi în alte ţări, nu pot rezista preţului mic, potrivit lui Yao. Fabrica lui Yao a făcut steaguri pentru Trump din perioada în care sloganul lui era “Make America Great Again”.

“Dacă va continua să ceară creşterea tarifelor aşa cum a mai făcut-o sau dacă va continua să fie de acord cu cei care sunt împotriva Chinei, nu voi mai putea să accept alte comenzi”, a mai spus Yao.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri