Jurnalul.ro Ştiri Observator Depozitele de gaz ale României au ajuns la 50% din capacitate

Depozitele de gaz ale României au ajuns la 50% din capacitate

de Redacția Jurnalul    |   

România are înmagazinate în această dimineață 1,597 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 50% din capacitatea totală de înmagazinare, conform datelor Transgaz transmise către Economedia de directorul general Ion Sterian. Stocurile sunt astfel mai mari cu 100 de milioane de metri cubi față de anul trecut.

De asemenea, capacitatea totală de înmagazinare a României este acum de 3,170 miliarde metri cubi de gaze, mai mare cu 817 milioane de metri cubi față de aceeași zi a anului trecut.

România a consumat în această iarnă puțin peste jumătate din stocurile de gaze, astfel încât din circa 3 miliarde de metri cubi depozitate subteran la 30 octombrie 2022, în martie mai rămăseseră 1,3 miliarde, adică de 42,3% din capacitate.

În plus, consumul de gaze din ultimele săptămâni a fost printre cele mai mici din ultima jumătate de secol. Este gaz în Sistemul Național de Transport care nu-și găsește un consum imediat, motiv pentru care SNT a și intrat în pre-alertă în câteva ocazii. Surprinzător, nicio prealertă nu a fost din pricină că nu sunt suficiente gaze, ci, de fiecare dată, pentru că existau prea multe gaze neconsumate.

În acest an, România va trebui să facă stocuri de gaze de minim 90% din capacitatea totală de înmagazinare la nivel național. Calendarul este următorul: stocuri de 40% la 1 februarie, de 41% la 1 mai, de 67% la 1 iulie, de 88% la 1 septembrie și de 100% la 1 noiembrie. Sfârșitul ciclului de înmagazinare este la 30 octombrie.

Subiecte în articol: stocuri gaze
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri