Când intri în livada de la Mărţişor, simţi că te dezmiardă cireşii şi zarzării înfloriţi. Sprijinit în bastonul tovarăş fidel, Arghezi se plimba printre ramurile grele de rod şi apoi se ducea în veranda casei, înmuia tocul în călimară şi aşternea rimele din „Cântec de adormit Mitzura”. „Doamne, fă-i bordei în soare într-un colţ de ţară veche, nu mai nalt decât o floare şi îngust cât o ureche”. Dar şi când, enervat de lucrurile strâmbe, blestema Arghezi, în versuri zburau picături de acid sulfuric. “Usca-s-ar izvoarele toate şi marea, şi stinge-s-ar soarele ca lumânarea, topească-se zarea ca scrumul, funingini, cenuşă s-acopere drumul!”. Pleci de la Casa Memorială din cartierul Mărţişorului şi duhul lui Arghezi nu se dezlipeşte de inima ta. Te îndeamnă să fii mai deştept şi mai inspirat. Casele în care au trăit, au visat, au creat marile personalităţi ale Ţării e bine să nu fie uitate, ele sunt borne kilometrice pe drumul destinului românesc. E cazul să ne pună pe gânduri cămăruţa sărăcăcioasă unde a locuit marele savant Gheorghe Marinescu. O cămăruţă în spitalul Mărcuţa, unde, perete în perete, hărnicea sărmana lui mamă, spălătoreasă de care a avut grijă marele profesor, întemeietorul primei clinici de neurologie, al cărui tratat despre neuroni scris acum aproape un secol este reeditat azi de americani. Gheorghe Marinescu a cercetat în celebrul Institut din Paris, dar când şeful francez i-a propus să rămână în Franţa, a refuzat politicos: “Mă onorează propunerea, dar mă întorc acasă să am grijă de mama şi de bolnavii români”. Undeva, pe o străduţă în pantă, care “curge” spre verdeaţa Cişmigiului, se află o casă bătrânească, în care a trăit Constantin Tănase, sufletul revistei româneşti. Cupletele mustind de haz, dar atacând bolile guvernărilor şi apărând cetăţeanul cu buzunar slăbănog ridicau sala în picioare. “Pentru-a câştiga o pâine mulţi o iau de la-nceput, rătăcesc prin ţări străine şi cu asta ce-am făcut?” Tănase a avut curajul să şfichiuiască cu umorul lui Armata Roşie ocupantă: “De la Nistru pân-la Don, davai ceas, davai palton, davai ceas, davai moşie, haraşo tovărăşie!”. Au turbat comisarii bolşevici, l-au anchetat pe Tănase şi i-au interzis cupletul antisovietic. În următorul spectacol la “Cărăbuş”, Tănase a apărut într-un fulgarin larg, l-a desfăcut şi el era căptuşit cu zeci de ceasuri, iar marele comic avea de gât o pendulă. Tănase n-a rostit niciun cuvânt, dar sala ovaţiona în picioare. Nişte tineri ilegalişti l-au bătut pe Tănase într-un gang, l-au călcat în picioare, a făcut blocaj de rinichi şi a murit peste două zile. Multipla noastră campioană mondială Maricica Puică se antrena ca junioară la Iaşi; alergând pe străzi, alegea drumul pe lângă bojdeuca lui Creangă: “Simţeam cum sporesc puterile şi îmi dispare oboseala”.