Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Un şofer a intrat intenţionat cu maşina în mulţime într-o localitate din California; opt răniţi

SUA: Un şofer a intrat intenţionat cu maşina în mulţime într-o localitate din California; opt răniţi

Un şofer a intrat cu maşina în trecători într-o localitate din nordul Californiei, provocând rănirea a opt persoane, în ceea ce pare a fi ''un act intenţionat'', au anunţat autorităţile, relatează CNN.

Incidentul s-a produs marţi seară în Sunnyvale. Poliţia a fost chemată la locul incidentului la ora locală 18.40, a declarat căpitanul Jim Choi, din cadrul departamentului de siguranţă publică din Sunnyvale.

O investigaţie preliminară a arătat că trecătorii se aflau pe trotuar când maşina de culoare neagră i-a lovit, a spus el, vorbind despre "un act intenţionat".

Martorii au declarat poliţiei că nu au văzut semne că maşina a încercat să încetinească şi nu s-au descoperit urme de frâne la faţa locului, a spus el. În cele din urmă, maşina a intrat într-un copac.

Un bărbat este reţinut şi poliţia a contactat FBI în legătură cu şoferul, iar capt. Jim Choi a spus că anchetatorii iau în considerare "toate posibilităţile" în ceea ce priveşte motivaţia. Se presupune că incidentul este unul izolat, a adăugat el.

FBI ajută autorităţile locale în anchetă, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei. "Dacă se va stabili că a fost comisă o infracţiune prevăzută de legea federală, ne vom implica mai mult", a precizat sursa citată.

Toţi cei opt pacienţi se află la un spital local, mai mulţi dintre ei suferind răni grave. Cea mai tânără dintre victime are 13 ani. Nu se ştie până în prezent dacă şoferul îi cunoştea pe vreunul dintre trecătorii pe care i-a lovit cu maşina.

Localitatea Sunnyvale se află la circa 65 km de San Francisco.

AGERPRES

Subiecte în articol: sua şofer mulţime california
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri