Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Superliga: Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul rundei a 13-a. Echipa ideală

Superliga: Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul rundei a 13-a. Echipa ideală

Cel mai bun unsprezece al etapei cu numărul 13 al Superligii la fotbal masculin a fost dat publicității marți de Liga Profesionistă de Fotbal. Gheorghe Hagi e antrenorul momentului, motiv pentru care a fost desemnat tehnicianul etapei.

Alături de el, a mai prins echipa ideală și Louis Munteanu, care a contribuit sezonul acesta la 7 reușite ale liderului clasamentului.

FCSB, FC Argeș și FC Voluntari au câte doi reprezentanți în cel mai bun unsprezece al rundei.

Echipa ideală a etapei a 13-a:

Portar
Cătălin Straton (FC Argeş / 32 de ani) - A închis excelent poarta piteştenilor, contribuind din plin la victoria argeşenilor (cele mai multe şuturi respinse – 7).

Fundaşi
Costinel Tofan (FC Argeş / 26 de ani) - Acţiunile căpitanului argeşenilor au pus multă presiune pe adversari. A câştigat 13 dueluri, cele mai multe reuşite de un fundaş dreapta în această rundă.
Cosmin Achim (FC Voluntari / 27 de ani) - Unul dintre jucătorii reprezentativi din istoria grupării ilfovene, Cosmin Achim a înscris primul gol din acest sezon pentru FC Voluntari.
Joyskim Dawa (FCSB / 26 de ani) - Pe lângă jocul consistent din apărare, a deschis scorul în derby-ul de pe stadionul Ilie Oană.
Marius Briceag (U Cluj / 30 de ani) - A înscris golul care le-a adus studenţilor clujeni toate cele trei puncte.

Mijlocaşi
Omar Govea Garcia (FC Voluntari / 26 de ani) - Titularizat în premieră de către Liviu Ciobotariu, a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă. Este primul mexican cu minute în Superliga României.
“Nana” Boateng (CFR Cluj / 28 de ani) - A fost mijlocaşul defensiv cu cel mai bun index InStat - 257. Este al 13-lea marcator al campioanei din acest sezon.
Doru Popadiuc (Chindia / 27 de ani) - Prinde "Echipa etapei" pentru a doua rundă la rând. Trei goluri şi o pasă decisivă sunt reuşitele mijlocaşului Chindiei în ediţia curentă.

Atacanţi
Louis Munteanu (Farul / 20 de ani) - A înscris pentru a treia oară în acest start de sezon fantastic, în care mai are treu pase decisive şi un penalty scos.
Vitalie Damașcan (FC Voluntari / 23 de ani) - A marcat pentru a doua rundă la rând. S-a remarcat la un alt capitol important, șapte driblinguri reuşite, cele mai multe izbutite de un jucător în etapa a 13-a.
Florinel Coman (FCSB / 24 de ani) - A înscris pentru întâia oară în ediţia curentă, reuşita din ultima etapă fiind a 34-a din carieră în Superliga României.

Antrenorul Etapei
Gheorghe Hagi (Farul / 57 de ani - FOTO) - Farul lui Gheorghe Hagi a continuat seria rezultatelor formidabile cu o victorie mare în faţa unuia dintre cei mai solizi adversari din Superligă.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Gheorghe Hagi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri