Partida Sepsi Sf.Gheorghe-Farul Constanța va începe la ora 15.30. Oaspeții se află pe primul loc în clasamant și un rezultat favorabil le-ar consolida prima poziție, scrie Mediafax
Farul are 27 de puncte, cu două în plus față de echipa de pe locul secund, Rapid București. Sepsi Sf.Gheorghe ocupă locul cinci cu 19 puncte.
În cel de al doilea meci al zilei, Petrolul Ploiești va întâlni formația FCSB. Partida de pe stadionul Ilie Oană va începe la ora 21.30.
Gazdele au un parcurs bun în campionat fiind pe locul șapte cu 17 puncte din 12 meciuri. FCSB, însă, are doar 11 puncte din 10 partide și se află pe locul 14.