Așadar, familiile sunt pe deficit, nu-s obișnuite cu această stare, și doar după ce-și vor reechilibra balanța venituri – cheltuieli le va reveni încrederea în consum. De aceea nici nu achiziționează bunuri de folosință îndelungată, deși politicienii au anunțat de 3-4 ori până acum ieșirea din criză.
Și dacă tot vorbim de supraîndatorare, trădată de mărimea creditelor neperformante, poate că ar trebui să arătăm spre politicienii care au întreținut anterior corupția prin majorarea taxelor şi îndatorare publică. Cheltuielile în creștere ale populației, cauzate de fiscalitate, au fost făcute plan de rate cu ajutorul cardului de credit. Iar în situația în care românii nu reușesc, în prezent, să înapoieze banii împrumutaţi, politicienii se fac vinovați pentru riscurile induse sistemului bancar.
În fine, în contextul în care România a cam terminat de rambursat împrumuturile contractate de la FMI-UE-BM la începutul crizei, şi deci povara fiscală generată de aceste finanţări nu mai există, ar trebui să aibă loc noi scăderi de taxe care să permită soluționarea principalei probleme cu care se confruntă familiile și care estompează dezvoltarea: supraîndatorarea.
Politicile economice, ca să li se poată pună eticheta de responsabile, trebuie să permită reglarea dezechilibrelor sesizate de relaţia deflator PIB – inflaţie la consumator, îndatorare suverană - îndatorarea menajelor şi să ne protejeze de situaţia internaţională gravă ce se profilează.