Jurnalul.ro Sport Fotbal intern TAS a anulat decizia FRF de suspendare a terenului celor de la Steaua București

TAS a anulat decizia FRF de suspendare a terenului celor de la Steaua București

Clubul de fotbal Steaua București a anunțat miercuri că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anulat decizia Federației Române de Fotbal prin care terenul echipei era suspendat 4 etape, după incidentele din meciul cu Dinamo București.

„Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a suspendat decizia Comisiei de Recurs a Federației Române de Fotbal, până la soluționarea pe fond a apelului”, se scrie în comunicatul CSA Steaua.

„Considerându-se nedreptățit de sancțiunile comisiilor federale, dar și de modul de interpretare al regulamentelor disciplinare, Clubul Steaua București s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv, în urmă cu două zile.

Ca urmare a acestei acțiuni, forul de la Lausanne a comunicat astăzi, 12 octombrie, decizia.”

Alături de postarea din mediile sociale, CSA Steaua a publicat și facsimile după decizia TAS.

Steaua a primit o amendă de 83.750 de lei și patru etape de suspendare a stadionului din Ghencea, după evenimentele din timpul partidei cu Dinamo București. FRF a respins recursul, iar ca urmare, Steaua a mers la TAS, care a suspendat temporar decizia, până la soluționarea pe fond a apelului.

Subiecte în articol: tas frf teren csa steaua bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri