Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Taxe şi impozite fără număr. Parafiscale după bunul plac

Taxe şi impozite fără număr. Parafiscale după bunul plac

de Adrian Stoica    |   

Persoanele fizice şi juridice plătesc în România 241 de taxe şi impozite, impuse prin 189 de acte normative, potrivit Registrului impozitelor, taxelor şi tarifelor cu caracter fiscal şi nefiscal gestionat de Ministerul Finanţelor. Dintre acestea, 83 sunt taxe şi impozite cu regim fiscal, iar 158 sunt cu regim nefiscal. Dacă este să luăm în calcul şi taxele percepute de celelalte entităţi care nu fac parte din administraţia publică, aşa-numitele taxe parafiscale, atunci numărul lor este cu mult mai mare. Care este numărul acestora, nimeni nu ştie. Nu există o evidenţă centralizată, mai ales că ele scapă controlului statului.

 

Sunt prea multe, iar o bună parte din taxe şi impozite nu se încasează, declara, săptămâna trecută, directorul Institutului de Economie Naţională, Gheorghe Zaman. Aşa se face că, în perioada ianuarie-aprilie 2019, din cele 83 de taxe şi impozite cu regim fiscal au fost colectate 51.372,4 milioane de lei. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, când acestea au fost de 48.124,3 milioane de lei, încasările au crescut, dar ele şi-au redus ponderea în PIB, de la 5,2% la 5%. În acelaşi timp, de pe urma celor 158 de taxe şi impozite nefiscale, au fost strânse 6.874,1 milioane de lei, înregistrând o creştere de la 6.272,7 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi, ponderea acestor venituri calculată ca procent din PIB a rămas aceeaşi, de numai 0,7%.

Finanţele iau partea leului

Cele mai multe taxe, impozite şi tarife - 54 la număr sunt percepute de Ministerul Finanţelor, el fiind urmat de Ministerul Economiei - 23, Ministerul Transporturilor - 17, Consiliile Locale - 19, Ministerul Afacerilor Interne şi Secretariatul General al Guvernului - 13. Dintre taxele şi impozitele fiscale, cele mai multe vizează impozitul pe venit - 17 şi accizele - 22. Referitor la cele nefiscale, cele mai multe sunt taxe şi tarife de autorizare - 71.

 

Taxele parafiscale, scăpate de controlul statului

Pe lângă taxele, impozitele şi diversele tarife percepute de organele administraţiei publice, mai există o categorie de taxe colectate de diverse instituţii, regii şi societăţi comerciale, pentru anumite servicii. Multe dintre acestea au poziţie de monopol la nivel naţional sau regional, aşa că stabilirea lor este de multe ori discreţionară, fără nicio legătură cu contravaloarea serviciului prestat. Este vorba despre aşa-numitele taxe parafiscale, iar ele sunt scoase de sub controlul statului. Nu se regăsesc în Codul Fiscal şi veniturile astfel obţinute nu intră la bugetul de stat. Printre aceste taxe se numără taxele de mediu, taxa de autorizare pentru servicii poştale, taxa de înscriere a agenţilor imobiliari, taxele de licenţiere în diverse domenii, taxele pentru obţinerea unor documente, taxele impuse de societăţile comerciale şi regiile autonome pentru orice avize şi autorizaţii, taxele de licenţiere în diverse domenii, timbrul folcloric etc.

Colectarea taxelor rămâne o problemă

Conform ultimei analize publicate de Eurostat, în noiembrie 2018, România a înregistrat în anul 2017 un nivel al ponderii în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale şi nefiscale) de 30,5%, cu 14,4 pp sub media europeană (44,9% din PIB), printre cele mai mici în raport cu statele membre ale UE, fiind succedată doar de Irlanda. Nivelul veniturilor fiscale (impozite şi contribuţii sociale) raportate la PIB în România a atins 25,7% în anul 2017, situându-se tot pe penultimul loc, cu un ecart de 14,2 pp faţă de media UE, de 39,9% din PIB. Ponderea veniturilor fiscale în PIB a fost semnificativ mai mică decât în ţări cu economii similare precum Ungaria (38,2%), Slovenia (36,3%), Republica Cehă (35,2%) şi Polonia (35,0%).

Registrul nefiscalelor

Taxele şi tarifele nefiscale ale administraţiei publice din România sunt stabilite conform legii de către autorităţile administraţiei publice centrale, iar evidenţa lor este ţinută de Ministerul Finanţelor într-un registru special. Registrul cuprinde informaţii referitoare la denumirea taxelor, tarifelor, comisioanelor etc., autoritatea care le-a instituit, nivelul taxei, contribuabilul supus acesteia. Printre aceste taxe se numără redevenţele, taxele şi tarifele de autorizare, din domeniul transporturilor, mediului, pădurilor şi fondului de vânătoare, culturii, agricol, sanitar-veterinar etc.

 

Subiecte în articol: taxe impozite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri