Ce este ordonanța președințială?
Această procedură specială îi permite instanței de judecată impunerea unor măsuri vremelnice în cazuri urgente. Scopurile în care este utilizată cel mai frecvent constau în prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar mai putea repara, în păstrarea unu drept care s-ar păgubi prin întârziere sau în înlăturarea piedicilor ce ar putea să apară cu prilejul unei executări.
Un avocat Drept civil Timisoara poate utiliza această procedură în mai multe tipuri de spețe. În general, acestea țin de raporturile de familie, de raporturile de vecinătate și de proprietate, de raporturile locative, precum și de executările silite.
Ce spune Codul de procedură civilă despre ordonanța președințială?
Codul de procedură civilă prevede diferite tipuri de proceduri speciale, iar Titlul VI se referă la procedura ordonanței președințiale. Condițiile de admisibilitate sunt definite la Articolul 996, iar un avocat de Drept civil din Timișoara îți va explica dacă sunt sau nu îndeplinite în ceea ce te privește.
Primul alineat prevede că „Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări“.
În continuare, Codul prevede că „ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului“.
La cererea reclamantului, instanţa va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen, iar ordonanţa va putea fi dată chiar şi atunci când este în curs judecata asupra fondului.
Există însă și unele limitări, prevăzute la alineatul 5. Ele se referă la faptul că „pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt“.
Cui i se adresează cererea și ce căi de atac există?
Un avocat de Drept civil din Timișoara depune cererea la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului. Judecarea se realizează de către un singur judecător, de urgență și cu precădere, cu sau fără citarea părților.
Pronunțarea nu poate fi amânată cu mai mult de 24 de ore, iar redactarea motivelor se realizează în cel mult 48 de ore de la pronunțare.
În cazul în care nu ești mulțumit de soluția pronunțată de prima instanță, există posibilitatea de a declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, dacă judecata s-a făcut cu citarea părților, sau de la comunicare, dacă judecata s-a realizat fără citarea părților.
Un avocat Drept civil Timișoara va ști dacă și în ce condiții poți folosi o astfel de procedură specială sau orice altă strategie care îți poate fi de folos. Apelează la profesioniști, pentru a fi reprezentat în cele mai bune condiții!