Jurnalul.ro Sport Tenis: Simona Halep va fi al 25-lea lider din istoria clasamentului tenisului profesionist feminin WTA

Tenis: Simona Halep va fi al 25-lea lider din istoria clasamentului tenisului profesionist feminin WTA

Românca Simona Halep va devenit luni al 25-lea lider din istoria clasamentului tenisului profesionist feminin (WTA), în locul spaniolei Garbine Muguruza care a fost timp de patru săptămâni pe prima poziţie.

Sâmbătă, Halep a învins-o pe letona Jelena Ostapenko, 6-2, 6-4, şi s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, asigurându-şi astfel prima poziţie în clasamentul mondial.

Halep a intrat pentru prima oară în top 10 WTA pe 27 ianuarie 2014 iar de atunci nu a mai părăsit primele zece poziţii ale ierarhiei.

Primul lider WTA a fost jucătoarea americană Chris Evert, pe 3 noiembrie 1975.

SUA este ţara cu cele mai multe reprezentante, 7, Iugoslavia/Serbia are 3, Spania 2, Germania 2, Belgia 2, Rusia 2, Australia, Franţa, Elveţia, Danemarca, Belarus, Cehia şi România, câte una.

Cele 25 de jucătoare şi data de la care au ocupat prima oară poziţia de lider WTA:
1. Chris Evert (SUA) 3 noiembrie 1975
2. Evonne Goolagong Cawley (Australia) 26 aprilie 1976
3. Martina Navratilova (SUA) 10 iulie 1978
4. Tracy Austin (SUA) 7 aprilie 1980
5. Steffi Graf (Germania) 17 august 1987
6. Monica Seles (Iugoslavia) 11 martie 1991
7. Arantxa Sanchez Vicario (Spania) 6 februarie 1995
8. Martina Hingis (Elveţia) 31 martie 1997
9. Lindsay Davenport (SUA) 12 octombrie 1998
10. Jennifer Capriati (SUA) 15 octombrie 2001
11. Venus Williams (SUA) 25 februarie 2002
12. Serena Williams (SUA) 8 iulie 2002
13. Kim Clijsters (Belgia) 11 august 2003
14. Justine Henin (Belgia) 20 octombrie 2003
15. Amélie Mauresmo (Franţa) 13 septembrie 2004
16. Maria Şarapova (Rusia) 22 august 2005
17. Ana Ivanovic (Serbia) 9 iunie 2008
18. Jelena Jankovic (Serbia) 11 august 2008
19. Dinara Safina (Rusia) 20 aprilie 2009
20. Caroline Wozniacki (Danemarca) 11 octombrie 2010
21. Victoria Azarenka (Belarus) 30 iunie 2012
22. Angelique Kerber (Germania) 12 septembrie 2016
23. Karolina Pliskova (Cehia) 17 iulie 2017
24. Garbine Muguruza (Spania) 11 septembrie 2017
25. Simona Halep (România) 9 octombrie 2017
AGERPRES

Subiecte în articol: simona halep
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri