Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă S-a descoperit cheia tinereții creierului: nivel scăzut de zahăr din sânge și polifenolii 

S-a descoperit cheia tinereții creierului: nivel scăzut de zahăr din sânge și polifenolii 

de Monica Cosac    |   

Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, toate organele și țesuturile lor, inclusiv creierul, îmbătrânesc la rândul lor și încep să se atrofieze. Chiar dacă medicina nu a descoperit până în prezent cum poate fi oprit creierul să îmbătrânească, oamenii de știință sunt tot mai interesați de modalități de a-i încetini declinul, în afară de a învăța limbi străine și a dezlega cuvinte încrucișate și sudoku.

Cel mai recent studiu arată că menținerea unor niveluri scăzute de zahăr din sânge poate avea un impact semnificativ asupra sănătății creierului și poate încetini procesul de îmbătrânire cerebrală.

Atrofia cerebrală legată de vârstă, pierderea treptată a neuronilor și micșorarea țesutului cerebral reprezintă o parte a îmbătrânirii, care poate duce la declin cognitiv și alte probleme neurologice. 

Vârsta creierului, care poate fi evaluată prin măsurători RMN ale hipocampului (o parte a creierului implicată în principal în memorie) și ventriculilor laterali, reflectă îmbătrânirea biologică a creierului, care poate diferi de vârsta cronologică a unei persoane, explică oamenii de știință. 

Dacă vârsta cronologică este cea care indică numărul de ani trăiți, vârsta creierului indică sănătatea reală a acestuia. De obicei, pe măsură ce îmbătrânim, hipocampul se micșorează și ventriculii laterali se extind, servind drept markeri ai îmbătrânirii cerebrale. Mulți oameni au o vârstă cerebrală mai tânără sau mai mare decât vârsta lor cronologică. O vârstă mai tânără a creierului indică o sănătate cognitivă mai bună, în timp ce o vârstă mai mare a creierului poate semnala o îmbătrânire mai rapidă și un risc mai mare de declin cognitiv.

Deși, până acum, îmbătrânirea nu poate fi prevenită, cercetările recente au arătat că schimbările legate de stilul de viață și de dietă (adoptarea unui regim alimentar sănătos), timp de un an și jumătate, pot încetini îmbătrânirea cerebrală. 

Într-un nou studiu, o echipă internațională formată din mai mulți experți în neurologie și nutriție a vrut să aprofundeze legăturile dintre dietă și atrofia cerebrală, pe baza cercetărilor anterioare, publicate în 2022, care a relevat că dieta mediteraneană și în special dieta mediteraneană verde (include mai multe plante și mai puțină carne decât o dietă mediteraneană tradițională) sunt asociate cu o uzură mai mică a creierului. Mai exact, cele două diete au redus semnificativ atrofia creierului legată de vârstă: cu aproximativ 50% în 18 luni.

În studiul actual, ale cărui rezultate au fost publicate în numărul din noiembrie al Jurnalului American de Nutriție Clinică, cercetătorii și-au propus să înțeleagă mecanismul prin care are loc încetinirea atrofiei creierului.

Glicemia, monitorizată cu un test disponibil

Cercetarea a dezvăluit, practic, că menținerea unor niveluri scăzute ale zahărului din sânge poate contribui la efectele neuroprotectoare ale dietelor mediteraneene și mediteraneene verzi asupra îmbătrânirii cerebrale.

„Studiul a constatat că o scădere a HbA1c (hemoglobina glicată - un indicator al nivelului glicemiei din ultimele 8-10 săptămâni - n.r.) și markerii cheie ai nivelului de zahăr din sânge pe termen lung sunt asociați cu schimbări pozitive semnificative în anumite regiuni ale creierului afectate în mod obișnuit de atrofia legată de vârstă. Rezultatele RMN ale creierului au arătat că nivelurile mai scăzute de HbA1c au corespuns cu abateri mai mari la nivelul talamusului, nucleului caudat și cerebelului - zone cruciale pentru funcția cognitivă, controlul motor și procesarea senzorială. Studiul sugerează că un control îmbunătățit al zahărului din sânge ar putea fi unul dintre cei mai importanți factori în încetinirea modificărilor creierului legate de vârstă”, se arată într-un comunicat al Universității Ben-Gurion din Israel, care a condus cercetarea.

„Menținerea nivelului scăzut de zahăr din sânge, chiar și în limitele normale, este promițătoare pentru păstrarea unui creier mai tânăr, mai ales atunci când este combinată cu o dietă sănătoasă și activitate fizică regulată”, spune autorul principal al studiului și prof. Iris Shai, de la Universitatea Ben-Gurion. 

Dieta mediteraneană verde, promițătoare

Cercetătorii amintesc faptul că studiile anterioare au evidențiat printre beneficiile dietei mediteraneene verde (Green-Med) - versiunea centrată pe plante a dietei mediteraneene tradiționale - și un control mai bun al zahărului din sânge. Cercetătorii au observat, de asemenea, că participanții la studiu care au consumat 3-4 căni de ceai verde și shake-uri cu planta Mankai, ca parte a dietei mediteraneene verzi, au prezentat cea mai mică uzură a țesutului cerebral. Acest lucru sugerează că există ceva în alimentele pe bază de plante care protejează creierul.

„Dieta Green-Med este bogată în polifenoli din surse vegetale, cum ar fi Mankai (o plantă acvatică bogată în proteine) și ceai verde, fiind în același timp săracă în carne roșie și procesată. Studiul actual întărește și mai mult această legătură, sugerând că dieta Green-Med poate nu numai să susțină sănătatea metabolică, ci și să exercite efecte protectoare asupra structurii și funcției creierului”, transmit autorii cercetării. 

„Mai exact, polifenolii găsiți în alimentele pe bază de plante pot traversa bariera hematoencefalică și pot ajuta la reducerea inflamației creierului, care este crucială pentru memorie”, a precizat prof. Shai. 

„Acest studiu oferă o abordare sigură pentru a încetini îmbătrânirea creierului nostru - prin adoptarea componentelor unei diete mediteraneene verzi”, spune și Dafna Pachter, de la Universitatea Ben-Gurion, unul dintre autorii studiului. 

Deși ambele diete mediteraneene pot ajuta la reglarea glicemiei din sânge și la îmbătrânirea mai lentă a creierului, varianta „Green-Med” a dat rezultate mai bune.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri