Jurnalul.ro Cultură Teatru Tinerii barbari, la cea de-a 11-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru!

Tinerii barbari, la cea de-a 11-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Vineri, 22 noiembrie, ora 19.30, spectacolul Tinerii barbari, regizat de Attila Vidnyánszky jr., va fi prezentat în cadrul celei de-a 11-a ediții a Festivalului Interetnic de Teatru, organizat de Teatrul de Nord Satu Mare, Trupa Harag György. Producția este inspirată din viața compozitorilor Bartók Béla și Kodály Zoltán și este o coproducție a Teatrului Maghiar de Stat Cluj și a Teatrului Cetate din Gyula, (Ungaria).

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru se desfășoară între 14 și 24 noiembrie 2024. Unul dintre cele mai importante obiective ale festivalului a fost și este concentrarea asupra unui dialog multicultural atât din punct de vedere profesional, cât și în relația cu publicul, aspect cu atât mai important cu cât Satu Mare este un oraș în care conviețuiesc numeroase comunități etnice. Evenimentul își propune, de asemenea, să ofere un program cultural diversificat, cu valori estetice ridicate, atât pentru populația minoritară, cât și cea majoritară.

În stagiunea anterioară, spectacolul Tinerii barbari a fost invitat la mai multe festivaluri, cum ar fi cea de-a XXXIII-a ediție a Festivalului Național de Teatru de la București, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de Teatru Contemporan „dráMA” de la Odorheiu Secuiesc și cea de-a XXXI-ediție a Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. De asemenea, în anii precedenți a participat la festivaluri prestigioase, precum cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Teatrelor de la Budapesta și cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Madách Imre.

Zoltán Kodály este interpretat de Ervin Szűcs, iar Béla Bartók de Éva Imre: ambii actori reprezintă o alegere bună din punct de vedere al caracterului, iar personajele lor, tineri muzicieni entuziaști, activiști culturali și oameni obișnuiți deopotrivă, sunt redate excelent. Performanța Évei Imre merită o mențiune specială, nu doar pentru că joacă un rol masculin, ci și pentru că face o portretizare excelentă a creatorului failibil și hipersensibil, iar în cea mai mare parte a spectacolului o face fără cuvinte, folosind doar mișcarea, gesturile, expresiile faciale - și ochii.” – scria Márta Bodó.

Din distribuția spectacolului Tinerii barbari fac parte actorii: Csilla Albert, Balázs Bodolai, Loránd Farkas, Zsolt Gedő, Éva Imre, Zsuzsa Tőtszegi, Ervin Szűcs, Lóránd Váta, precum și tineri dansatorii: Katalin-Bíborka András, Ágnes Lakatos, Nimród-Károly Kacsó, Hunor Vincze-Pistuka / Dóra Ábrahám, Dalma Fodor-Kis, Ingrid Hunyadi, Kriszta Sógor, Levente Szász, Kálmán Szőke.

La realizarea producției au contribuit: Csaba Csíki (decorul), Zsuzsanna Cs. Kiss (costumele), Dávid Mester (muzica), István Berecz (coregrafia), Emőke Veres (asistent de regie).

Își dă concursul ansamblul TOKOS: Csongor Attila Tókos, Albert Vajas, Gyula Bálint Szép, Kristóf Szakács, Zsombor Bálint.

Pentru interpretarea Barbarului B., Éva Imre a câștigat mai multe premii precum: premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la cea de-a 44-a ediție a Premiilor Breslei Criticilor de Teatru din Ungaria și premiul „Őze Lajos” acordat de Consiliul artistic al Teatrului Cetate din Gyula. De asemenea, Uniunea Teatrală din România (UNITER) a nominalizat-o pe Éva Imre la categoria Cea mai bună actriță în rol principal. De asemenea, a fost distinsă cu Premiul itinerant Bánffy Miklós, principalul premiu al Consiliului Artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

La Satu Mare spectacolul Tinerii barbari se joacă în limba maghiară, cu supratitrare în limbile română și engleză.

Publicul clujean va putea viziona Tinerii barbari miercuri, 4 decembrie, la ora 19:00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat.

Toate spectacolele Teatrului Maghiar de Stat Cluj beneficiază de supratitrare în limbile română și engleză.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri